Fosta studentă
Actualitate

Fosta studentă de la Medicină, închisă pentru crima, propusă pentru eliberare conditionată

 Fosta studentă, Carmen Şatran (fostă Bejan), tânăra condamnată la 19 ani şi opt luni de închisoare pentru crima din căminul Universităţii de Medicină din Timişoara, comisă în august 2009, a fost propusă pentru eliberarea condiţionată.


Fosta studentă a executat trei pătrimi din pedeapsă, ceea ce îi permite să fie propusă pentru eliberarea condiţionată.

Comisia pentru eliberări condiţionate de la Penitenciarul Gherla, acolo unde este încarcerată Carmen Şatran, a propus eliberarea condiţionată, iar conducerea penitenciarului a transmis cererea Judecătoriei Gherla.

La şedinţa de judecată în care s-a pus în discuţie eliberarea sa condiţionată, Carmen Şatran, care execută în momentul de faţă pedeapsa în regim deschis, a cerut să fie eliberată condiţionat spunând că „a participat la cursuri şi şi-a dat seama de gravitatea faptei”.

Câte zile a muncit Carmen Şatran în închisoare
Potrivit documentelor depuse la dosar de Penitenciarul Gherla, tânăra condamnată pentru uciderea şi tranşarea lui Trifu Schrott, trebuia să execute 5.387 de zile de închisoare pentru a putea fi pusă în discuţie eliberarea sa condiţionată. Până în 9 septembrie 2021, când cazul său a fost analizat de comisia de eliberări condiţionate din penitenciar, Carmen Şatran a executat efectiv 4.422 de zile.

Condamnata a câştigat alte 540 de zile pe baza legii recursului compensatoriu, care le oferă zile de libertate deţinuţilor cazaţi în condiţii improprii. De asemenea, fosta studentă de la Medicină a mai câştigat 428 de zile prin muncă. „Deţinuta nu a fost sancţionată disciplinar şi a înregistrat mai multe recompense. A muncit în timpul detenţiei (428 zile). A fost receptivă la unele activităţi cultural-educative. Persoana privată de libertate nu are antecedente penale şi este la prima analiză”, se arată în raportul comisiei de eliberări condiţionate din Penitenciarul Gherla. Soarta condamnatei, în mâna judecătorilor de la Tribunalul Cluj Judecătoria Gherla a respins cererea de eliberare condiţionată a condamnatei pentru omor.

„Instanţa nu este obligată să dispună liberarea condiţionată”
Judecătorul a considerat că, deşi Carmen Şatran a executat numărul de zile care i-ar permite eliberarea, acest lucru nu este suficient pentru ca judecătorul să fie convins că măsura eliberării este necesară. Judecătorul a arătat în sentinţa de respingere a cererii de eliberare condiţionată că, potrivit legii, condamnatul care îndeplineşte condiţiile „poate fi liberat condiţionat”, ceea ce înseamnă că „instanţa nu este obligată să dispună liberarea condiţionată, putând aprecia de la caz la caz dacă această măsură este benefică condamnatei şi societăţii”.

„Liberarea condiţionată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocaţie, o posibilitate a instanţei de executare ce trebuie să ia în considerare toţi factorii ce ţin de persoana condamnatului şi comportamentul acestuia, simpla executare a fracţiei obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuţie”, se mai arată în sentinţa Judecătoriei Gherla.

Hotărârea nu este definitivă, fiind deja contestată. Decizia finală o va pronunţa Tribunalul Cluj, unde cazul este programat să fie discutat în 2 decembrie 2021.

blank