Florin Cîţu
Actualitate

Florin Cîţu dă tun după tun: A mai împrumutat un miliard de lei de la bănci!

De când este ministru interimar la Finanţe, Florin Cîţu a început să „mişte lucrurile”. Premierul a împrumutat, joi, un miliard de lei de la bănci prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Florin Cîțu dă tun după tun. Astfel, Finanţele au atras 400 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitate la 75 de luni, la un randament mediu de 3,25%, şi 600 milioane de lei, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont pe 6 luni, la un randament de 1,91%.

Florin Cîțu dă tun după tun: A mai împrumutat miliard de lei de la bănci!

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna august 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,7 miliarde de lei, din care 1,3 miliarde de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discont şi 2,4 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat.

La acestea se poate adăuga suma de 360 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 4,06 miliarde lei, este cu 1,205 miliarde de lei sub cea programată în iulie 2021 (5,265 miliarde lei) şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Premierul Florin Cîţu a preluat în urmă cu o lună atribuţiie de ministru interimar al Finanţelor, iar din această fncţie a solicitat execuţia bugetară pe toate capitolele la fiecare minister şi instituţie publică, pe fiecare lună, precum şi cheltuielile de personal.

Sursa citată a spus că, din această nouă funcţie, de ministru interimar, premierul a solicitat de la Ministerul Finanţelor execuţia bugetară pe toate capitolele la fiecare minister şi instituţie publică, pentru fiecare lună, precum şi cheltuielile de personal.

”Prim-ministrul a solicitat şi situaţia proiectelor de investiţii la cinci luni şi cât mai repede, la şase luni. Săptămâna viitoare vor avea loc mai multe întâlniri pentru a debloca proiectele întârziate de la Ministerul Finanţelor”, a mai transmis Guvernul.

Klaus Iohannis a semnat imediat decretul pentru revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor, precum şi decretul pentru preluarea interimară a portofoliului de către premierul Florin Cîţu.

blank