Exclusiv

Exclusiv! Încă o sursă de sifonare a bugetului, de fostul primar Liviu Negoiță, în atenția DNA

În sfârșit, repetatele denunțuri împotriva lui Liviu Negoiță au fost luate în seamă de DNA. Logic ar fi ca începerea urmăririi penale pentru aprobarea de construcție ilegală a unui imobil de opt etaje pe Calea Dudești să se continue cu emiterea de decizii și în privința celorlalte reclamații. Una dintre ele are deja trei ani și jumătate de când a fost depusă și vizează afacerile în construcții cu banii Primăriei Sectorului 3.

Firma AV a lui Bogdan Gruia și a Florinei Gruia a sifonat 40 de milioane de euro din banii Primăriei, prin licitații trucate. Scopul: construcții în sector, amenajarea piețelor. De aici au apărut banii pentru palatul pe care Liviu Negoiță îl are în stațiunea Pianello del Lario din provincia Como, una dintre zonele exclusiviste din Italia, unde au reședințe multe personalități mondiale din diverse domenii. Palatul valorează bine peste 2,5 milioane de euro. Bogdan și Florina Gruia au fost oameni de casă ai afaceriștilor portocalii, apropiați de Adriean Videanu.

blank