Elena Udrea
Actualitate

Elena Udrea scapă de puşcărie. Lovitură de teatru în procesul fostei blonde de la Cotroceni

Elena Udrea a cerut încetarea procesului în dosarul finanțării ilegale a campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009 a lui Traian Băsescu, pe motiv de prescriere a faptelor. Acum trei luni, fosta blondă de la Cotroceni dorea continuarea procesului, pentru a-şi dovedi nevinovăția.

Elena Udrea scapă de puşcărie. La termenul din 15 decembrie 2022, Elena Udrea a fost audiată în direct prin videoconferinţă, din Penitenciarul Târgşor, acolo unde ispăşeşte deja o condamnare, de şase ani, primită în dosarul „Gala Bute”. „Solicit încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei”, a spus spune Elena Udrea în faţa instanţei!

După ce a cerut prescrierea faptelor Udrea a renunţat şi la sesizarea către CCR, dar nu şi la cea trimisă la CEDO, scrie Libertatea. „Având în vedere experienţa mea şi prin ce am trecut, nu vreau să renunţ. În dosarul „Gala Bute” nu am dorit să sesizez CEDO, deşi un avocat m-a sfătuit să fac asta, iar acum sunt condamnată, în penitenciar. Aşa că, de această dată, trebuie să spună CEDO dacă sunt mai importante interesele financiare ale CJUE decât drepturile fundamentale ale omului”, a spus Elena Udrea.

Fostul ministru a făcut trimitere la decizia CJUE din decembrie 2021, care a dus la condamnarea ei în dosarul „Gala Bute” și care stabilea că judecătorii români pot ignora deciziile CCR ce duc la anularea unor sentinţe definitive în dosarele de fraude cu fonduri europene.

În martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o pe Elena Udrea la 8 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită și spălare de bani. Ioana Băsescu, inculpată și ea în proces, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare și la spălare de bani.

blank