Crăciunul, ziua în care s-a născut Mântuitorul

Una dintre cele mai importante sărbători ale umanităţii, Naşterea Mântuitorului, ne bate – cioc, cioc – în poartă. Să o aşteptăm cum se cuvine…

Sămânţa lui Avraam

Nu e, în tot anul, atâta lumină, pace, linişte spirituală şi preaplin ca acum, de Crăciun. Lumea aleargă după cumpărăturile necesare încărcării mesei, după daruri pentru cei dragi şi aşteaptă, ca în fiecare an, colindătorii. Şi, desigur, miracolul care se petrece de fiecare 25 decembrie: Iisus vine iar şi iar să se nască, pentru noi, păcătoşii. Ca acum mai bine de 2000 de ani. Cum a fost atunci? Ştie, desigur, tot omul povestea care a făcut înconjurul lumii, dar cu voia voastră, voi încerca, după cunoştiinţele-mi umile, să o spun şi eu, în felul meu. Nici nu se născuse Iisus, că lumea întreagă vorbea despre venirea lui Mesia pe pământ. Profeţii îi anticipau apariţia, omul de rând îl aştepta ca pe cel mai mare miracol cunoscut vreodată, tiranii se temeau deja de puterea care se preconiza că o are. Ioan Botezătorul prevestise şi el venirea lui Mesia: „unul mai mare ca mine va veni în urma mea”. Se spune că Însuşi Dumnezeu îi spusese lui Avraam, strămoşul poporului lui Israel, că „el şi sămânţa sa” vor sta la baza binecuvântării tuturor popoarelor.

 

S-a născut Mesia!

Deşi existau multe profeţii care vorbeau cu exactitate despre venirea Mântuitorului, când Iisus s-a născut, poporul nu L-a primit ca pe Mesia, el aşteptând un lider politic care avea să elibereze statul de sub dominaţia romană. Doar că Iisus venise să mântuiască întreaga omenire, nu numai pe poporul lui Israel. Fecioara Maria a fost anunţată de un înger că a fost aleasă de către Dumnezeu să dea naştere Fiului Lui. Şi, nemăritată, fără să fi cunoscut vreun bărbat vreodată, ajunge grea cu Mântuitorul. Judecată de unii, neînţeleasă de alţii, îl are alături pe cel pe care îl alesese ca să îi fie soţ, Iosif şi împreună au plecat din Nazaret în Betleem, pentru a se supune înregistrării recensământului roman. Potrivit obiceiului vremii, fiecare evreu trebuia să meargă să se înscrie în oraşul sau satul natal. Preasfânta Fecioară Maria şi Iosif, trăgându-se din seminţia lui David al cărei loc natal era oraşul Betleem, trebuia să pornească spre acel loc, pentru a se înscrie şi ei pe listă.

La sfârşitul călătoriei, întrând în Betleem, Maria a simţit că se apropia vremea să nască. Iosif a căutat o locuinţă unde să se adăpăstească, dar, cum se adunase multă lume pentru recensământ, nu a găsit nimic. Şi Iisus s-a născut, conform profeţiei, în Betleeem. Într-o iesle, într-un grajd al bătrânului Crăciun, la căldura degajată de suflarea vitelor din staul, pentru că nimeni altcineva nu a putut sau nu a vrut să dea găzduire Mariei însărcinate şi lui Iosif. Se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul întunecat. Cei trei crai de la Răsărit, magi totodată, care ştiau că se va naşte Mesia, au fost călăuziţi de o stea strălucitoare şi au ajuns, după destule peripeţii, la locul unde Fecioara Îl născuse pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ei au fost primii care i-au prezentat omagiul lor pruncului născut şi i-au adus daruri ca unui mare împărat. Mântuitorul se născuse ca să cureţe lumea de păcate. Dar Irod, conducătorul Iudeii, care ştia că se va naşte un fiu de împărat în regatul său, a dat poruncă să fie ucişi toţi copiii de parte bărbătească ce nu împliniseră încă doi ani. Un înger le-a şoptit Mariei şi lui Iosif despre pericol şi ei au fugit în Egipt, salvând astfel viaţa lui Iisus. Apoi pruncul a crescut şi şi-a urmat calea.