Promo

ColumnaShop.ro – Alege o plasa umbrire potrivita pentru sere si solarii

Pentru a beneficia de o recoltă cât mai bogată şi cât mai gustoasă, fermierii recurg la tot felul de soluţii. Una din cele mai întâlnite soluţii întâlnite în sere şi solarii este reprezentată de plasa de umbrire.

Ce este o plasă de umbrire?

Plasa de umbrire este de fapt ţesătura ce se montează în exteriorul sau în interiorul serei cu scopul de a ţine umbră. Mai precis, plasa de umbrire împiedică pătrunderea razelor soarelui în interiorul serei, distribuind în acelaşi timp lumina în mod uniform. Nu este obligatoriu ca o plasă de umbrire să fie folosită doar în sere şi solarii, căci ea poate fi montată fără probleme şi în alte spaţii, precum: terase, garduri, spaţii de joacă, parcări şi multe, multe alte zone.

De ce este important să folosim o plasă de umbrire?

Aşa cum îţi spuneam şi mai devreme, plasa de umbrire reduce considerabil din efectele nocive pe care soarele de are asupra fructelor şi legumelor. Mai mult decât atât, le protejează pe acestea de stresul termic, de ploile şi vânturile puternice, de grindină şi aşa mai departe.

Iată în continuare câteva beneficii pe care montarea unei astfel de plase le poate aduce recoltei tale:

  • plasa de umbrire reduce considerabil din efectele nocive ale soarelui;
  • plasa de umbrire protejează plantele şi fructele acestora de factorii atmosferici;
  • plasa de umbrire menţine aerul din interior solarului mai rece;
  • plasa de umbrire contribuie la menţinerea unei temperaturi constante;
  • plasa de umbrire contribuie la menţinerea unui nivel de umiditate optim în interiorul serei;
  • plasa de umbrire reduce semnificativ numărul dăunătorilor;
  • plasa de umbrire poate aduce economii substanţiale;
  • plasa de umbrire ajuta sistemul de răcire să funcţioneze în condiţii optime pe toată perioada anului;

 

Mai multe modele de plase de umbrire vei găsi pe: https://www.columnashop.ro/casa-bricolaj-petshop/gradinarit/plasa-umbrire-sere-si-solarii

 

Cum montăm plasa de umbrire?             

Modul în care se montează o plasă de umbrire este simplu, dar poate varia de la un model la un altul. Însă, de cele mai multe ori, aceasta trebuie legată sau fixată de un suport fix cu ajutorul unor cleme sau clipsuri de prindere prietenoase cu aceasta (care să nu deterioreze plasa de umbrire).

Plasa poate fi montată atât în interiorul serei, cât şi în exteriorul ei. Dacă optăm pentru montarea în exterior, trebuie să avem în vedere faptul că aceasta va bloca razele soarelui înainte ca acestea să pătrundă propriu-zis în seră. Acest lucru vine şi cu un alt avantaj major, mai precis – mărirea capacităţii de răcire a serei. De asemenea, la montarea în interior trebuie să ţinem cont şi de dimensiunea plantelor pe care le cultivăm. Mai precis, în momentul în care plantele vor ajunge la maturitate ele nu trebuie să atingă plasa.

În cazul în care optăm pentru montarea plasei în interior trebuie să ştim că lumina va pătrunde prin plasticul ce acoperă sera iar mai apoi va fi oprită de plasa de umbrire. În acest mod se va contribui enorm la conservarea energiei solare.

 

Cum alegem plasă pentru umbrirea serei?

Alegerea plasei de umbrire trebuie să ţină cont de mai multe aspecte, printre care:

     1. Materialul din care este confecţionată

Pe piaţă vei găsi diferite tipuri de plase de umbrire, însă dacă ar fi să le clasificăm în funcţie de materialul din care sunt acestea confecţionate vom discuta despre:

  • plase de umbrire din HDPE – acest tip de material este de fapt polietilenă de înaltă densitate, stabilizata UV. Aceasta are un grad ridicat de umbrire, oferind protecţie atât împotriva razelor soarelui, cât şi împotriva vântului. Mai mult decât atât, un alt avantaj al acestei plase este faptul că nu este afectată de produsele chimice folosite de fermieri.
  • plase de umbrire din polietilenă;
  • plase de umbrire din polipropilena.

     2. Dimensiunile acesteia:

Pe piaţa vei găsi plase de diferite dimensiuni, de la plase ce au o suprafaţă utilă de 5 metri pătraţi, până la plase ce pot depăşi lejer 20 de metri pătraţi. Însă, pentru a lua decizia cea mai bună trebuie neapărat să măsori spaţiul pe care vrei să îl acoperi şi să te îndrepţi către produsul care se încadrează cel mai bine în sera sau solarul pe care îl vei umbri. De asemenea, nu uita să măsori atât lungimea, cât şi lăţimea.

     3. Gradul de umbrire

Gradul de umbrire trebuie să fie un factor decizional extrem de important în alegerea plasei de umbrire. Posibilităţile de achiziţie sunt multiple, mai precis pe piaţă vei găsi plase cu un grad de umbrire ce porneşte de la 35% şi poate ajunge şi până la 95%. Prin urmare, trebuie să selectezi gradul de umbrire în funcţie de:

  • Modul în care vei utiliza plasa;
  • Plantele pe care le vei cultiva şi nevoia acestora de umbră;

În cazul în care îţi doreşti o plasă de umbrire pe care să o foloseşti pentru garduri sau parcări, ori chiar împotriva vântului, poţi alege o variantă cât mai calitativa, fără a ţine cont neapărat de gradul de umbrire.

De ce este important să alegi o plasă cu un grad optim de umbrire? Ei bine, plasa de umbrire are rolul de a menţine un mediu optim în interiorul serei sau solarului, prin menţinerea temperaturii interioare la o valoare corespunzătoare pentru dezvoltarea plantelor.

     4. Culoarea

Pe piaţă vei găsi plase de diferite culori, precum: verde, roşu, alb, albastru, negru. Cea mai des întâlnită culoare pe care o vom întâlni la o plasă de umbrire este verde. Însă poţi alege culoarea plasei în funcţie de plantele de care le cultivi.

 

blank