Regelui Mihai I. Severanul a fost nevoit să trăiască jumătate de secol în exil
Actualitate

Cinci ani de la moartea Regelui Mihai I. Severanul a fost nevoit să trăiască jumătate de secol în exil

Regelui Mihai I a încetat din viață în 5 decembrie 2017. A devenit rege al României când doar un copil. A fost forțat să abdice în 1947 și a trăit peste 50 de ani în exil. A ținut însă legătura cu românii și a revenit în țară în 2001. A pledat pentru aderarea țării noatre la NATO și Uniunea Europeană.

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moştenitor Carol şi al Elenei, principesă de Grecia. În urma decesului bunicului său, Ferdinand I, la 20 iulie 1927, Mihai a devenit rege al României la vârsta de 5 ani şi 9 luni, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune.

La 6 iunie 1930, principele Carol a revenit în ţară. Guvernul a preluat puterile şi prerogativele constituţionale şi, în virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai și l-a proclamat pe Carol rege al României, sub numele de Carol al II-lea. Regele Mihai a redevenit prinţ moştenitor, primind titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”.

A revenit pe tron în 6 septembrie 1940, când avea 19 ani. În 1944 a luat o decizie istorică și anume ieşirea țării noastre din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională, care a fost însărcinat cu încheierea păcii.
Regelui Mihai I. Severanul a fost nevoit să trăiască jumătate de secol în exil
Viață în exil

Pe fondul răspândirii comunismului în estul Europei, inclusiv în România, regele Mihai I a a fost forțat să abdice în 30 decembrie 1947. O lună mai târziu, împreună cu regina-mamă Elena, a părăsit România. În acel moment i s-a retras cetățenia română, iar toate bunurile sale au fost confiscate de stat.

În exil, regele Mihai I s-a căsătorit cu Ana, la 10 iunie 1948, în cadrul unei ceremonii oficiate în Palatul Regal din Atena. În final, cuplul regal s-a stabilit în Elveția. Mihai I a păstrat legătura cu românii aflaţi în exil şi s-a adresat ţării prin mesajele de Anul Nou, transmise de la postul de radio Europa Liberă.

În 1992, regele Mihai I, însoţit de regina Ana, a ajuns în România, pentru prima oară după 44 de ani. Vizita cu caracter privat, ce a avut loc în perioada 25-27 aprilie, a fost întreprinsă în urma invitaţiei primite din partea arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen, de a petrece Sfintele Sărbători de Paşti la Mănăstirea Putna. Au mers, apoi, la Bucureşti şi la Curtea de
2
A revenit în România

În 1997 i-a fost redată cetăţenia română, iar în luna decembrie Regele Mihai I a susţinut un discurs în faţa reprezentanţilor Parlamentului şi Guvernului de la Bucureşti, în care a făcut o trecere în revistă a celor 50 de ani de exil. În următoare perioadă a militat pentru intrarea României în NATO şi UE, vizitând mai multe ţări europene, dar şi Statele Unite ale Americii.

În mai 2001, suveranul s-a reîntors la Palatul Elisabeta din Bucureşti şi, la 1 iunie, la Castelul Săvârşin din judeţul Arad. De asemenea, în vara anului 2008, Castelul Peleş din Sinaia a reintrat oficial în posesia sa.
Regelui Mihai I. Severanul a fost nevoit să trăiască jumătate de secol în exil
În 2 martie 2016, Consiliul Regal transmitea faptul că regele Mihai se retrage din viaţa publică, pe fondul unei stări de sănătate precare, Casa Regală urmând a fi reprezentată în toate acţiunile publice de către principesa Margareta, Custodele Coroanei.

Regele Mihai I a încetat din viaţă la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Elveţia. Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui a fost adus în ţară la 13 decembrie 2017, la bordul unui avion militar. În România a fost decretat doliu național. Regele Mihai I a fost înmormântat la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş, potrivit Agerpres.

blank