Certificatul verde
Actualitate

Certificatul verde va fi eliberat doar persoanelor vaccinate cu a treia doză

În Ungaria certificatul verde va fi eliberat doar persoanelor vaccinate cu a treia doză. Măsura se aplică începând cu 15 februarie, potrivit șefului de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyas.

Certificatul verde va fi eliberat doar persoanelor vaccinate cu a treia doză. Se întâmplă în Ungaria. Măsura a fost luată în contextul noului val de infectări provocat de Omicron.

Certificatul verde va fi eliberat doar persoanelor vaccinate cu a treia doză

Autorităţile din Ungaria anunţă că începând cu data de 15 februarie, certificatul verde va fi emis doar persoanelor vaccinate cu doza a treia sau persoanelor vaccinate cu două doze, dar care să prezinte un termen de maximum șase luni de la a doua administrare.

Şeful de cabinet al lui Viktor Orban a subliniat că administrarea dozei trei trebuie să se facă la patru luni de la doza doi. Acesta a mai precizat că în cazul persoanelor care au sub 18 ani este suficientă administrarea celor două doze de ser anticovid.

Referitor la vaccinarea cu a patra doză, şeful de cabinet al lui Viktor Orban a precizat că acesta se va face doar la recomandarea medicului.

„Oricine poate primi o a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 după consultarea unui medic, un decret în acest sens va fi publicat în cursul săptămânii”, a precizat Gergely Gulyas, potrivit evz care citează Agenţia Naţională de Presă.

Autorităţile din Ungaria se aşteaptă la o creştere acută a cazurilor de infectare cu Omicron în următoarele săptămâni. Cu toate acestea, persoanele care vor fi plasate în carantină vor putea ieși afară după cinci zile, în cazul în care prezintă un test negativ COVID-19.

„Guvernul a mai decis să scurteze perioada de carantină de la zece zile la şapte zile”, a spus Gergely Gulyas.

blank