Zaporoje
Actualitate

Bătălia pentru Zaporoje. „Este importantă crearea unei zone neutre la centrala nucleară, gestionată de ONU”

Fostul ministru de Externe, Titus Corlățean, consideă că situația de la cea mai mare centrală nucleară dijn Europa este cât se poate de gravă, având în vedere faptul că rușii au capturat toată zona. Costin Georgescu, fost șef al SRI, consideră că este nevoie de o zonă neutră asigurată de ONU, la Centrala Nucleară Zaporoje.

„Principala grijă a comunității internaționale este de a pune presiune pe Federația Rusă ca să accepte ca inspectorii de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică să facă o vizită la centrala de la Zaporoje. Este o miză strategică, pentru că bătălia pentru controlul producției de energie este o miză mare. Este lispit de logică faptul că ucrainenii atacă centrala, după cum spun rușii. Probabil că nici ucrainenii nu sunt îngeri, numai că, nu cred că riscă așa mult. Trupele ruse gestionează foarte prost astfel de situații, am văzut și la Cernobîl ce dezastru au lăsat în urmă. Este necesar ca AIEA să ajungă acolo. Se încearcă și șantaje cu asemenea atacuri”, a declarat Titus Corlățean la Realitatea Plus.

Costin Georgescu, fost șef al SRI, este de părere că este necesară o zonă de protecție neutră asigurată de Organizația Națiunilor Unite la Centrala Nucleară Zaporoje.

„Am trăit fenomenul Cernobîl, știu ce a însemnat. Cernobîl nu este mult mai departe decat actualul pericol, iar Cernobîl este mai mic decât Zaporoje. Un pericol radioactiv poate ajunge chiar și până la Paris. Rușii sunt inconștienți. Un general rus a făcut declarații cel puțin periculoase. Armata rusă este formată din ceceni, teroriști musulmani, care se pot arunca oricând în aer. Pastila de iod este o măsură de prevenție, iar din ce văd eu la noi, nu s-a creat panică. Nu au apărut valuri de oameni la medicii de familie. Este nevoie de o zonă sub egida ONU în Zaporoje”, a declarat Costin Georgescu fostul director SRI a declarat la o televiziune.

blank