Băsescu e cu Udrea în gură şi la cumpărat de ceapă şi morcovi
Politic, Stiri

Băsescu e cu Udrea în gură şi la cumpărat de ceapă şi morcovi

Băsescu e cu Udrea în gură şi la cumpărat de ceapă şi morcovi

Băsescu e cu Udrea în gură şi la cumpărat de ceapă şi morcovi
Băsescu e cu Udrea în gură şi la cumpărat de ceapă şi morcovi

Cum, parcă, nu dădea bine să mai organizeze şi duminica asta vreo conferinţă de presă, preşedintele Traian Băsescu a găsit o altă modalitate de a se face văzut, remarcat şi auzit. Şi, mai ales, de a transmite un mesaj important pentru ţară. A ieşit la cumpărături. Desigur, ca tot omul care se respectă şi nu vrea să încurce borcanele, şi cu lista de cumpărături aferentă, scrisă de acasă, cu temeinicie, de soţie. Aşa cum ştim, căci ne-a mai spus, Băsescu a cumpărat produse româneşti: morcovi, ridichi, ceapă, apă, pâine, chipsuri. Dar a călcat, cum zice românul, şi în gura lăcomiei şi a cumpărat şi niscaiva lămâi, care, nefiind noi o ţară bananieră, nu cresc la noi. Ghinion. Dar nici whisky-ul nu e distilat la cazanele de pe la noi, deci precedentul e creat. Pe lângă faptul că ne-a comunicat că au crescut preţurile la toate produsele şi că, în mod deosebit, îi plac chipsurile, Băsescu a mai ţinut să precizeze că nu are de ce să participe la FOTE, la Braşov, unde era nu numai aşteptat, ci şi dat ca sigur că participă, că nu el a fost înjurat pentru telegondole: „Unde la FOTE? Păi cred că acolo ar trebui să fie cei care au fost cei mai înjuraţi pentru că au făcut infrastructură pentru festivalul ăsta olimpic al tineretului”. Întrebarea firească, dacă se referă la Elena Udrea când face acele afirmaţii, a venit, apoi a venit şi răspunsul: „Vă aduceţi aminte cine a fost înjurat pentru pârtii de schi, pentru patinoare? Ce să caut eu, care nu am primit nicio înjurătură pentru infrastructura de iarnă a acestui festival?”. Adică, aşa cum ne-a mai spus şi când a primit flacăra olimpică, Elena Udrea, prin toate pârtiile de schi, şi prin toate patinaorele şi prin toate telegondolele pe care le-a făcut, a realizat nişte lucruri bune şi este absolut de apreciat. De votat. De pus în ramă. De dormit cu poza ei sub pernă. Şi, iacătă, avem încă o zi în care Băsescu i-a făcut, discret, dar zice el, eficient, campanie electorală Udrei… N.M.

blank