Bagajele
Actualitate

Bagajele călătorilor de pe o cursă Wizz Air au ajuns la Chișinău, în loc de Iași

Un incident a avut loc, miercuri dimineaţă, la o cursă Wizz Air cu destinaţia Iaşi. Aeronava care venea de la Blogna a rămas fără bagajele de cală, acestea fiind trimise la Chişinău cu un alt zbor WizzAir.

Probleme pentru o cursă Wizz Air Bologna-Iaşi. Astfel, în acelaşi timp, bagajele pasagerilor care au aterizat la Chişinău cu o altă cursă Wizz Air, tot dinspre Bologna, au ajuns la Iaşi.

Probleme pentru o cursă Wizz Air Bologna-Iaşi. Bagajele pasagerilor au ajuns din greşeală la Chişinău

”Bagajele pasagerilor care urmau să călătorească la Chişinău au ajuns la Iaşi. Cel mai probabil, personalul care s-a ocupat de manipularea bagajelor le-a inversat. Compania aeriană care a operat cursa Bologna-Iaşi în data de 4.08.2021 se va asigura că toţi pasagerii care au ajuns pe Aeroportul din Iaşi (ora aterizării – 00:25) îşi vor putea recupera bagajele în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanţii aeroportului ieşean, conform News.ro.

De altfel, zeci de români au fost blocaţi în urmă cu câteva zile pe aeroportul din Barcelona, pentru că nu au avut loc în avion. Wizz Air a vândut mai multe bilete decât locurile disponibile. Pasagerii aveau bilete pentru cursa vineri seara, de la ora 20.40 spre Bucureşti, însă compania le-a refuzat îmbarcarea.

Aproximativ 40 de români care aveau bilete de avion pentru ruta Barcelona-Bucureşti, vineri seară, nu s-au putut îmbarca în cursa operată de WizzAir. Unul dintre pasageri informează că niciun reprezentant al companiei nu a venit vineri pe aeroportul spaniol pentru a le oferi detalii suplimentare celor afectaţi.

„Le-am predat şi mi-au anulat check-in-ul făcut online. Ne-au refuzat îmbarcarea, nouă şi altor aproximativ 40 de oameni pe motiv că nu sunt suficiente locuri în avion. Nu se cunosc motivele, niciun reprezentant de la Wizz nu a fost prezent. O bătaie de joc”, a declarat Petru Slupa, un pasager, pentru Europa Liberă.

Oamenii au aflat din discuţiile cu personalul de la aeroport că o situaţie similară a fost şi în urmă cu o seară.

Un coordonator al secţiei consulare de la Ambasada României la Madrid a declarat, pentru sursa menţionată mai sus, că va mobiliza consulatul pentru a vedea care sunt soluţiile pentru românii blocaţi în aeroportul din Barcelona.

„Wizz Air încurajează pasagerii să realizeze check-in-ul la aeroport cu cel puțin două ore înaintea plecării și să viziteze ghișeul pentru check-in, chiar dacă au realizat deja check-in-ul online. În urma sosirii la aeroport, pasagerii ar trebui să se îndrepte direct către ghișeul de check-in al Wizz Air, unde personalul de handling al companiei aeriene va verifica dacă pasagerul are certificatul/ele, permisul/ele și rezultatul negativ al testului COVID, precum și formularul de înregistrare online aferent, solicitat de țara de destinație.

Dacă aceste documente sunt valide, Wizz Air va emite un nou permis de îmbarcare, care le va permite pasagerilor să se îmbarce. Dacă pasagerul nu poate prezenta toate documentele solicitate, compania aeriană este obligată să refuze transportul, întrucât pasagerul riscă să nu fie acceptat în țara gazdă. Nerespectarea acestor reglementări va rezulta în penalități atât pentru pasager, cât și pentru compania aeriană”, este declarația oficială a companiei Wizz Air, conform Profit.ro.

blank