Actualitate, Featured

ANM: Prognoza meteo pentru final de august. Când vin ploile

Temperaturile vor fi în media celor normale perioadei în majoritatea regiunilor, în primele zile ale acestei săptămâni, probabilitatea de ploi va creşte din 5 septembrie, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru următoarele 14 zile. 

În Banat, la începutul intervalului, valorile de temperatură vor fi în jurul celor normale pentru această perioadă din an, astfel că media maximelor va fi de 27-29 de grade Celsius, iar a minimelor între de 12-15 grade Celsius. ‘Din data de 31 august, vremea va deveni călduroasă, cu temperaturi maxime de 30-32 de grade şi minime de 14-17 grade, în medie regională. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate variaţii termice nesemnificative, valorile caracterizând o vreme în general caldă, local chiar călduroasă. Probabilitatea pentru ploi locale va fi în creştere după data de 5 septembrie şi în special în ultimele zile ale intervalului de referinţă când vor fi şi condiţii pentru cantităţi de apă mai însemnate’, se arată în document.

În primele zile ale intervalului, în Crişana valorile de temperatură vor fi în jurul celor normale pentru această perioadă din an, astfel că media maximelor va fi de 26-28 de grade, iar a minimelor de 11-14 grade. Din data de 31 august, vremea va deveni călduroasă, cu temperaturi diurne în jurul a 30 de grade şi nocturne de 13-16 grade, în medie regională. ‘Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate variaţii mici în evoluţia regimul termic, vremea menţinându-se în general caldă. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere după data de 5 septembrie şi cu precădere în ultimele zile ale intervalului de referinţă când sunt estimate şi condiţii pentru cantităţi de apă mai însemnate’, informează ANM.

În Transilvania, la începutul intervalului, valorile de temperatură vor fi mult mai scăzute decât cele înregistrate în precedentele zile, astfel că media maximelor va fi de 23-27 de grade, iar a minimelor de 8-11 grade Celsius. ‘Din data de 31 august, vremea va deveni caldă, cu temperaturi maxime de 27-30 de grade şi minime de 10-14 grade, în medie regională. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate variaţii relativ mici în evoluţia regimului termic, acesta urmând a caracteriza o vreme în general caldă, local chiar călduroasă în vestul şi sud-vestul regiunii. Probabilitatea pentru ploi locale va fi în creştere după data de 5 septembrie şi în special în ultimele zile ale intervalului de referinţă când sunt estimate condiţii pentru cantităţi de apă mai însemnate’, conform sursei citate.

În Maramureş, valorile de temperatură ce urmează a se înregistra la începutul intervalului vor fi mult mai scăzute decât cele din precedentele zile, astfel că media maximelor va fi de 25-26 de grade, iar a minimelor de 10-13 grade. Din data de 31 august, vremea va deveni treptat călduroasă, cu temperaturi maxime în jurul a 30 de grade şi minime de 12-14 grade, în medie regională. Pentru cea de-a doua săptămână estimările nu indică variaţii importante în evoluţia regimului termic, urmând a predomina o vreme caldă. Probabilitatea pentru ploi locale va fi în creştere după data de 5 septembrie şi în special în ultimele zile ale intervalului de referinţă când sunt estimate condiţii pentru cantităţi de apă mai însemnate.

Intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic caracterizat de valori mult mai scăzute decât în precedentele zile, în Moldova, dar apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, astfel că media maximelor va fi de 22-26 de grade, iar a minimelor de 10-13 grade. ‘Din data de 31 august, vremea se va încălzi din nou, fiind de aşteptat temperaturi maxime de 27-30 de grade şi minime de 12-14 grade, în medie regională.

Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate variaţii mici în evoluţia regimul termic, vremea menţinându-se în general caldă. Probabilitatea pentru ploi locale va fi în creştere după data de 5 septembrie şi în special în ultimele zile ale intervalului de referinţă’, conform ANM.

Final de august

În perioada 29-31 august valorile de temperatură vor fi în scădere, dar vor deveni apropiate de cele climatologic specifice sfârşitului verii, cu maxime de 23-25 de grade şi minime de 13-16 grade, în medie regională.

‘Din data de 1 septembrie, vremea se va încălzi treptat, fiind de aşteptat temperaturi medii diurne de 25-28 de grade şi nocturne de 15-17 grade. Conform estimărilor, în cea de-a doua săptămână de prognoză vor fi variaţii relativ mici ale regimului termic, vremea menţinându-se în general caldă. La începutul intervalului de referinţă, local vor fi fenomene asociate instabilităţii atmosferice. Probabilitatea pentru ploi va fi din nou în creştere în special după data de 6 septembrie’, se mai spune în document. Dată fiind continuarea scăderii valorilor de temperatură, perioada 29-31 august va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal pentru sfârşitul verii, în Muntenia, cu maxime de 25-28 de grade şi minime de 11-14 grade, în medie regională.

Din data de 1 septembrie, vremea se va încălzi din nou, fiind de aşteptat temperaturi medii diurne de 28-31 de grade şi nocturne de 12-14 grade. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate variaţii relativ mici ale regimului termic, vremea menţinându-se caldă, local chiar călduroasă la câmpie. La începutul intervalului de referinţă, local vor fi fenomene asociate instabilităţii atmosferice.Probabilitatea pentru ploi va fi din nou în creştere după data de 6 septembrie.

În Oltenia, începând din 29 august, scăderea de temperatură va fi apreciabilă, astfel că pentru câteva zile (29-31 august) valorile se vor apropia de cele climatologic specifice perioadei, cu maxime de 25-28 de grade şi minime de 12-14 grade, în medie regională. ‘Din data de 1 septembrie, vremea va deveni local călduroasă, fiind de aşteptat temperaturi medii diurne de 29-31 de grade şi nocturne de 13-16 grade. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate variaţii relativ mici ale regimului termic, vremea menţinându-se caldă, local chiar călduroasă la câmpie. La începutul intervalului de referinţă, local vor fi fenomene asociate instabilităţii atmosferice. Probabilitatea pentru ploi va fi din nou în creştere după data de 6 septembrie’, informează ANM, potrivit Agerpres.

La Munte, intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic caracterizat de valori mult mai scăzute decât în precedentele zile, dar apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, astfel că media maximelor va fi de 15-18 grade, iar a minimelor de 6-9 grade. ‘Din data de 31 august, vremea se va încălzi din nou, fiind de aşteptat temperaturi maxime de 17-20 de grade şi minime de 8-12 grade, în medie. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate variaţii mici în regimul termic, vremea menţinându-se în general caldă. La începutul intervalului vor fi averse locale, iar probabilitatea pentru ploi va fi din nou în creştere după data de 4 septembrie şi în special în ultimele zile ale perioadei de referinţă’, conform meteorologilor. 

blank