Alexia Eram
Showbiz

Alexia Eram nu mai vrea să fie asociată cu numele Andreei Esca. „Este cea mai mare provocare a vieții mele”

Fiica Andreei Esca, Alexia Eram, a povestit despre relația pe care o are cu familia sa, dar și despre dificultățile de a avea o mamă cunoscută de toată lumea.

Alexia a vorbit despre perioada când era mică, iar părinții încercau să facă activități cât mai diferite atât cu ea, cât și cu fratele ei, astfel încât să își petreacă mai mult timp împreună. Însă, acum la maturitate, ei vor să realizeze cele pe cont propriu, fără să fie ajutați în cea mai mare parte de părinți.

Alexia Eram vrea să nu mai fie asociată cu numele mamei sale

Întrebată de care dintre părinți se simte cea mai atașată, Alexia Eram a spus că nu există diferențe și că se înțelege la fel de bine atât cu mama ei, cât și cu tatăl. „Suntem amândoi cu amândoi. Mă înțeleg foarte bine și cu tata și cu mama. Și Aris la fel. Dar avem activități, adică fratele meu merge la box cu tata, eu merg la cafele și shopping cu mama, habar n-am.

Și înainte, când eram mai mici, făceam, tocmai de aia, ca să nu fie o diferență, când aveam vacanțe, câte un weekend eu mergeam cu mama și fratele meu cu tata, următorul weekend schimbam. Și mergeam undeva, ori în țară, ori în afara țării, un weekend, un city break”, a spus tânăra.

Ea a mărturisit apoi că familia în care s-a născut a venit la pachet și cu cele mai mari provocări, pe care deși a încercat să le rezolve, nu a putut nici până acum. Alexia speră ca lumea să nu o mai asocieze doar cu numele „Esca” și să îi vadă adevărata sa valoare.

„Încă este cea mai mare provocare a vieții mele – să nu mă mai asocieze toată lumea cu fata Andreei Esca. Când fac ceva să nu fie tot timpul numele mamei.

Pentru că uneori poate să nu fie OK nici pentru mama, dacă fac ceva ce probabil mama nu ar fi făcut și bag și numele ei fără să vreau. Și invers”, a mărturisit fiica Andreei Esca pentru Cancan.

blank