Alexandru Rafila
Actualitate

Alexandru Rafila insistă pe certificatul covid,înainte de valul 5

Ministrul Sănătătii insită pentru introducerea certificatului COVID la locul de muncă. Alexandru Rafila spune că documentul ar putea încetini răspândirea virusului în valul 5 al pandemiei. Doar că interesele politice ale PSD si PNL ignoră pericolul sanitar. Klaus Iohannis si liderii Coalitiei ar vrea să abandoneze Legea certificatului verde, de teama protestelor.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, referitor la Legea privind certificatul verde COVID-19, că este mai puțin importantă forma prin care este adoptată, în Parlament sau prin asumarea răspunderii Guvernului. Important este, potrivit acestuia, să avem un instrument care să încetinească transmiterea infectărilor:

„Din punct de vedere tehnic, profesional, răspunde cerinței de a pune la îndemâna autorităților un instrument de sănătate publică care să încetinească transmiterea infecțiilor și care să stimuleze vaccinarea sau să stimuleze testarea.

Nu sunt specialist în drept constituțional. Rămâne de văzut dacă acest proiect va fi adoptat într-o formă sau alta. Pe mine nu mă interesează forma prin care este adoptat, că este adoptat prin Parlament sau prin asumarea răspunderii, important este să avem un instrument, mai ales înainte de începerea problemelor pe care ar putea să le genereze un nou val pandemic. Rămâne de văzut.

Oricum a fost o perioadă de câteva zile de sărbătoare, a fost un răgaz bun. Așteptăm următoarea perioadă ca să putem răspunde întrebărilor dumneavoastră”, a declarat Alexandru Rafila.

Ciolacu, despre certificatul verde la locul de muncă: Nu este o decizie luată. De exemplu, nu le poţi interzice accesul parlamentarilor în clădire, dar poţi să le aplici sancţiuni. Îmi menţin opinia că proiectul trebuie adoptat în această sesiune

Marcel Ciolacu a afirmat că nu este o decizie luată în coaliţie cu privire la obligativitatea certificatului verde la locul de muncă şi a adăugat că îşi menţine opinia că proiectul care să reglementeze certificatul verde trebuie adoptat în această sesiune parlamentară. Liderul PSD a precizat că specialiştii în constituţionalitate vor vedea felul în care vor fi legiferate aceste aspecte.

Întrebat dacă, de exemplu, este corect ca unele categorii de persoane să trebuiască să prezinte certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie şi alte categorii nu, cum ar fi parlamentarii, Ciolacu a precizat că „în ceea ce priveşte parlamentarii, de exemplu, nu poţi să le interzici accesul, dar poţi să le aplici sancţiuni”. „Faptul că sunt aleşi locali, la fel ca primarii, parlamentarii, consilieri judeţeni locali, nu pot să le interzici să îşi exercite mandatul, pentru că acest lucru încalcă Constituţia, dar poţi să vii cu sancţiuni”, a mai spus preşedintele social-democraţilor.

Întrebat ce este neconstituţional în noul proiect privind certificatul verde şi ce i-a transmis preşedintele Klaus Iohannis, liderul PSD a răspuns: „Presupun că domnul Iohannis nu e specialist în constituţionalitate. Domnul Robert Cazanciuc este un specialist în ceea ce priveşte constituţionalitatea. Domnul Titus Corlăţean este şi el un specialist în constituţionalitate”.

„Veţi vedea decizia pe care o luăm în coaliţie. Acum 2 luni am spus că nu e suficient doar certificatul verde. Aveţi părerile dumneavoastră şi doriţi să le aflaţi şi pe ale mele, lăsaţi-mă să vorbesc. Nu este suficient certificatul verde. E nevoie să venim şi cu o nouă organizare în sistemul sanitar, la ATI, trebuie să venim şi cu un stoc de antivirale ca să ne pregătim pentru acest val 5. În ceea ce priveşte încălcarea Constituţiei, vă repet, avem specialişti. Eu nu îmi aduc aminte de acest certificat verde, de această propunere legislativă de acum 2 luni”, a completat Ciolacu.