Actualitate, Featured

Alertă! La o fermă din Ungaria, nu departe de granița cu România, s-a descoperit gripa aviară

Autoritatea Sanitar Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunţat miercuri că a descoperit virusul gripei aviare H5N8 la o fermă de gâşte din apropiere de oraşul Letavertes, estul la o fermă din Ungaria, la aproximativ 35 de kilometri de Oradea, informează MTI.

Acesta este al doilea focar de gripă aviară H5N8 raportat de Ungaria după cel descoperit la începutul săptămânii la o mare fermă de curcani din judeţul Komarom – Esztergom, nord-vestul Ungariei.

Autoritatea Sanitar Veterinară din Ungaria a precizat că a ordonat ca întregul efectiv de 115.000 de gâşte de la ferma din apropiere de oraşul Letavertes să fie sacrificat şi în plus a introdus o zonă de protecţie pe o rază de trei kilometri şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 kilometri în jurul fermei.

Oficialii NEBIH au apreciat că cel mai probabil gâştele din fermă au fost infectate cu virsul gripei aviare de la păsările sălbatice care trăiesc pe un lac din apropiere. În aceste condiţii, Autoritatea a ordonat fermierilor să îşi ţină păsările domestice în spaţii închise, pentru a evita răspândirea virusului.

Marţi seara, România a raportat şi ea descoperirea unui focar de gripă aviară H5N8 la o fermă de păsări din Maramureş, acesta fiind primul caz de gripă aviară H5N8 descoperit în ţară în ultimii trei ani.

Virusul a ucis 11.190 de păsări dintr-un efectiv de 18.699 de păsări la o fermă din Maramureş, informează Organizaţia mondială pentru sănătate animală (OIE) citând un raport al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) din România. Restul păsărilor au fost eutanasiate. 

România a raportat descoperirea unui focar de gripă aviară H5N8 la o fermă de păsări din Maramureş, acesta fiind primul caz de gripă aviară H5N8 descoperit în România în ultimii trei ani, a anunţat, miercuri, Organizaţia mondială pentru sănătate animală (OIE), transmite Reuters.

Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia mondială pentru sănătate animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

blank