Promo

3 alimente umane pe care le pot consuma și pisicile

Pisicile sunt animale curioase, în special privind mirosurile pe care mâncarea le degajă. Uneori, nu poți să reziști să nu le dai din mâncarea ta când te privesc direct în ochi și te imploră să le faci pe plac. Din acest motiv, trebuie să știi ce alimente le poți oferi și ce nu le poți oferi.

În gama variată de alimente umane disponibile există produse care pot fi administrate atât pisicilor, cât și câinilor. În cele urmează vă vom dezvălui trei dintre aceste alimente.

Pisicile și foamea

Prin natura lor, pisicile sunt carnivore, ceea ce implică faptul că au cerințe alimentare specifice. Nevoile nutriționale necesită cantități mari de proteine ​​și cantități mici de carbohidrați.

Hrana pisicilor domestice se bazează de obicei pe trei tipuri de alimente: uscate (crochete), umede (pateu) sau un amestec dintre cele două. În ciuda acestui fapt, sunt foarte curioase și vor fi primele în bucătărie când mănânci, mai ales dacă miroase a pește sau carne.

Pisicile mănâncă mai des decât câinii, dar proporția de hrană este mai mică. Cu toate acestea, uneori pot evita mâncarea lor în încercarea de a-și convinge stăpânul să le ofere puțin din mâncarea sa delicioasă.

Comportamentul unei pisici flămânde care cerșește mâncare atrage atenția. Modalitatea principală este miorlăitul, urmată de frecarea de oameni sau obiecte. În acest fel, primește atenția stăpânului, care va continua să o hrănească.

Alimente umane pe care pisicile le pot mânca

Hrana și alimentele pe care oamenii le pot consuma sunt variate și bogate în nutrienți. Prin urmare, s-ar putea spune că sunt benefice pentru animale. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că fiecare animal poate reacționa diferit la mâncare și că fiecare specie poate mânca un tip de aliment sau altul.

Tipuri de carne

Printre tipurile de carne pe care le poate mânca o pisică se numără carnea de pui sau curcan. În primul rând, este important ca aceasta să fie fiartă, deoarece carnea crudă nu poate fi administrată niciodată la pisici.

Este indicat să îi oferi carne cu un procent redus de grăsime, care nu depășește 25%, în mod specific. Dacă nu, aportul va provoca un efect dăunător asupra sănătății animalului.

Tipuri de pești

Pisicile adoră peștele. Totuși, se întâmplă același lucru ca în cazul cărnii. Peștele trebuie fiert și oasele eliminate.

Dacă animalul mănâncă pește crud, acesta poate conține paraziți. Unul dintre cei mai comuni paraziți aparține genului Anisakis și este responsabil pentru boala Anisakiasis.

Tipuri de legume și fructe

Există multe fructe și legume  care pot fi oferite pisicilor. În plus, legumele pot fi proaspete, negătite. Printre tipurile de legume se numără morcovii sau cartofii dulci și, cu privire la fructe, mere, banane sau pepene verde.

Exemplu de dietă cu alimente umane: dieta vegană

Baza acestui tip de dietă include diverse leguminoase (fasolea sau lintea), orez integral, fulgi de ovăz sau cartofi dulci.  Fasolea face parte din grupul de alimente hipoalergenice, care include, de asemenea, diferite tipuri de fructe și legume.

Există persoane care au oferit căinilor sau pisicilor dieta urmată de ei, adică vegană. Studiile realizate de-a lungul timpului au evidențiat beneficiile acestui tip de dietă pentru sănătate:

  • Vitalitate sporită;
  • Incidență mai mică a cancerului;
  • Incidență mai mică a diferitelor boli: hipotiroidism, infecții etc.
  • Dispariția alergiilor;
  • Remisia unor boli precum artrita sau diabetul;
  • Aspectul general mai bun al animalului.

În cele din urmă, această opțiune pare să fie viabilă la animalele carnivore, cum ar fi câinii sau pisicile. Este posibil ca oamenii care urmează acest tip de dietă să poată stabili o relație mai puternică cu animalele de companie.

Cu toate acestea, atunci când urmează acest tip de dietă, animalele de companie nu ingerează proteinele ​​care se găsesc în carne, nici diferite vitamine și minerale. Prin urmare, ar trebui incluse în dieta lor sub forma unor suplimente alimentare. L-carnitina, taurina și vitamina B12 nu pot lipsi din dietă dacă vrei ca pisica ta să fie sănătoasă.

Concluzie privind oferirea de alimente umane la pisici

După cum am spus, gama alimentelor umane care pot fi oferită pisicilor este variată. Cu toate aceste, trebuie să iei în considerare o serie de factori specifici fiecărui animal. Dacă pisica trebuie să se consume o hrană specială, deoarece suferă de probleme renale sau intestinale, este indicat să nu îi dai un alt tip de hrană.

Când ai îndoieli, întreabă întotdeauna un medic veterinar de încredere. Astfel, pisica ta se poate bucura de cel mai bun tip de dietă.

Dacă vrei să eviți complicațiile, îți recomandăm să alegi hrana naturală  pentru pisici de la Lenda, o hrană preparată din materie primă de înaltă calitate, de la fermele din Galicia, Spania.

Alegând Lenda, vei oferi pisicii tale o hrană fără organisme modificate genetic, fără conservanți sau aditivi artificiali. Pisica ta se va bucura de o hrană ce conține toți nutrienții de care are nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă. Ea îți va mulțumi în stilul său caracteristic pentru alegerea făcută.

blank