Actualitate

26 de amenzi pentru depozitarea gunoiului pe domeniul public au fost date în această săptămână de Poliția Locală Sector 2

Poliția Locală din Sectorul 2 a dat zeci de amenzi pentru depozitarea deșeurilor pe domeniul public, în urma unor acțiuni de control desfășurate pe diverse străzi din București. Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Poliția Locală Sector 2 a informat că, în cursul acestei săptămâni, au fost aplicate 26 de amenzi pentru astfel de încălcări. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale a ajuns la suma de 25.500 de lei.

Verificările s-au desfășurat pe numeroase artere din Sectorul 2, în efortul de a descuraja depozitarea incorectă a deșeurilor pe domeniul public.

În această săptămână au continuat acțiunile de verificarea a stării de salubritate a Sectorului 2, pe cvartale, așa cum s-a dispus prin Planul de acțiune.
Controalele s-au desfășurat în perimetrul străzilor: B-dul Carol I – B-dul. Emanuel Pache – Protopopescu – Str. Popa Nan – Calea Călărașilor – Str. Romulus – Str. Mântuleasa – Str. Negustori – Str. Hristo Botev, în vederea depistării persoanelor care depozitează ilegal deșeuri pe domeniul public.
Am aplicat un număr de 26 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.500 lei.

În după-amiaza zilei de 10 august, polițiștii locali din Sectorul 6, în cadrul Serviciului de Proximitate, au identificat o furgonetă care aștepta pentru a încărca deșeuri provenite din renovarea unui apartament de pe strada Dreptății nr. 127. La fața locului s-au deplasat și angajați ai Serviciului Protecția Mediului.

În timpul intervenției, duba a fost umplută cu diverse materiale, precum cartoane, resturi de rigips, saci cu moloz, găleți și chiar un vas de toaletă, a informat Poliția Locală Sector 6 prin intermediul paginii lor de Facebook.

Echipele de polițiști locali au efectuat multiple verificări în acest caz. Un reprezentant al societății responsabile de gestionarea deșeurilor a fost contactat și a prezentat documente precum contractul cu depozitul de gunoi și formularul de încărcare/descărcare.

Cu toate acestea, s-a constatat că societatea nu deținea acordul de transport de deșeuri, un document necesar ce poate fi obținut de la Primăria Capitalei prin intermediul Direcţiei de Servicii Publice. Drept urmare, proprietarul vehiculului a fost sancționat cu o amendă în valoare de 4.000 de lei, conform prevederilor HCGMB 120/2010.

Citește și  Ministrul Educației, Monica Anisie, are tot felul de scenarii ciudate pentru începerea școlii
blank