IT&C

ZTE va livra un nou flagship din seria Nubia Z, echipat cu chipsetul Snapdragon 845

Seria de telefoane ZTE Nubia s-a dovedit un succes, acestea reuşind să convingă prin aspectul estetic şi specificaţii hardware de top. Următorul flagship Nubia pare să fie un dispozitiv cunoscut deocamdată doar după numele de cod NX606J. Acesta vine echipat cu hardware similar noului Galaxy S9 şi cea mai recentă versiune de Android.

Nubia Z17 a fost primul model din serie care a făcut trecerea la ecran edge-to-edge, următorul pas fiind optimizarea designului prin folosirea unui ecran şi mai înalt, dar mai îngust. De altfel, rezoluţia 1080×2160 menţionată în baza de date AnTuTu pare să confirme folosirea ratei de aspect 18:9.

Configuraţia bazată pe chip-ul Snapragon 845 şi ajutată cu 6GB memorie RAM va rula o ediţie personalizată de Android 8.0, cu adaptări la nivelul interfeţei şi setul de aplicaţii livrate. Probabil, memoria internă de numai 32GB este rezervată modelului de bază, ZTE urmând să pună la dispoziţie mai multe variante de configuraţie.

Cât despre scorul AnTuTu de 271674 puncte, acesta plasează noul smartphone ZTE pe picior de egalitate cu Galaxy S9+. Probabil, mai multe informaţii şi imagini de prezentare oficiale cu noul smartphone ZTE vom descoperi în perioada expoziţiei Mobile World Congress, organizată în perioada 26 februarie – 1 martie, la Barcelona.

blank