Zona euro şi Atena au ajuns, vineri seara, la Bruxelles, la o înţelegere asupra prelungirii ajutorului financiar acordat Greciei, relatează Le Figaro.

zona-euro-si-atena-au-ajuns-la-o-intelegere-asupra-prelungirii-ajutorului-financiar-acordat-greciei-296135

„Există un acord asupra unui unui text”, au anunţat două surse europene, la finalul unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro, a treia în ultimele zece zile.

Vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu zona euro, Valdis Dombrovskis, a confirmat această informaţie pe Twitter, precizând că Atena va trebui să prezinte „o listă completă cu măsuri de reformă”. „Lucrul asupra prelungirii programului grec poate continua. Este important ca Grecia să-şi respecte angajamentele”, a insistat el.

Grecia va trebui să prezinte luni seara propuneri de reforme structurale, între care lupta împotriva fraudei fiscale sau combaterea corupţiei. Aceste propuneri vor fi examinate de experţi, după care de Eurogrup, a anunţat o sursă europeană.

Grecia a primit termen până vineri să ceară o prelungire a actualului plan de salvare.

Noul Guvern elen, de stânga, a promis în campania din recentele alegeri parlamentare să renunţe la planul de salvare în valoare de 240 de milioane de euro şi la măsurile de austeritate nepopulare. Miniştrii de Finanţe din cadrul Eurogrup nu sunt de acord cu acest lucru.

Citeste si...  Zeci de mii de oameni au protestat la Atena față de măsurile de austeritate