Life, Stiri

Ziua lui Pi: Evenimentul din acest an se va mai repeta peste 100 de ani.

Astăzi este ziua lui Pi. Cu siguranță ai auzit de el la orele de matematică din liceu, dar azi e o zi specială, spre deosebire de anii precedenți.

ziua-lui-pi-din-2015

Ziua lui Pi se sărbătorește în fiecare an pe 14 martie. Totuși, ziua din anul acesta e specială, deoarece cifrele se ordonează atât de bine, încât reproduc primele zecimale ale acestui număr. Totuși, ca să observi asta, trebuie să știi că în sistemul anglo-saxon când notezi o dată din calendar întâi este trecută luna, apoi ziua și în final anul.

Ziua lui Pi a fost creată în urmă cu 25 de ani în Statele Unite ale Americii, iar ideea a venit de la faptul că a 14-a zi din marte corespunde cu forma pe care o știm cu toții a lui Pi: 3,14. Ziua lui Pi este sărbătorită mai ales în țările anglo-saxone, dar crește în popularitate și în alte zone.

Astfel, ziua lui Pi de astăzi, la ora 9.26, face ca cifrele să se ordoneze în următorul mod: 3/14/15 9:26:53. Mai precis, la ora 9.26 și 53 de secunde, modul nostru de a calcula trecerea timpului s-a suprapus peste cifrele lui Pi. Același lucru se va întâmpla abia peste 100 de ani, în 2115.

Numărul Pi reprezintă raportul dintre circumferinţa unui cerc şi diametrul său, dar acest număr poate fi definit şi drept raportul dintre suprafaţa unui cerc şi pătratul razei sale. Numeroase formule din fizică, inginerie şi matematică demonstrează faptul că acest număr reprezintă una dintre cele mai importante constante din formulele de calcul. De-a lungul timpului, oamenii au încercat să determine o valoare aproximativă, suficient de precisă, pentru acest număr şi să-i înţeleagă natura.

Ca fapt divers, scriitorul francez Daniel Tammet deţine recordul european de memorare a zecimalelor numărului Pi: el a reținut primele 22.514 zecimale în 5 ore şi 9 minute cu ocazia “Pi Day” din 2004, la Oxford. Mai mult, sala Pi din Palais de la Découverte afişază pe pereţii săi 704 zecimale ale numărului Pi, dintre care 527 au fost calculate “manual” şi exact, în 1873, de William Shanks, scria Mediafax în 2013. De atunci, mulțumită puterii de calcul tot mai mari, s-au aflat 13.300 de miliarde de zecimale.

blank