Creştinii ortodocşi şi catolici prăznuiesc luni, 2 februarie, sărbătoarea Întâmpinării Domnului. În popor, praznicul este cunoscut sub denumirea de Stretenia şi cinsteşte ziua aducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim de sfânta lui mamă şi de dreptul Iosif.
În credința populară ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs.
Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.
Se mai zice despre Stretenie că este o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine, conform traditii-superstitii.ro.
În general, ziua de Stretenie se ține pentru sporul casei și pentru sănătate.
Superstițiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase, multe dintre ele făcând referire la vremea ce urmează. Printre acestea se numără:
- Cine lucrează în ziua de Stretenie va cădea în boală și i se va strâmba gura;
- Dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna;
- Dacă bea un bou apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi;
- Dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduruoasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare;
- În această zi, a Streteniei, se strâmbă pârtia, adică începe a se topi zăpada etc.
În ziua de 2 februarie, când se împlinesc 40 de zile de la Naşterea lui Iisus Hristos, creştinii ortodocşi sărbătoresc cu pioşenie Întâmpinarea Domnului, acest mare praznic împărătesc. Chiar de la începutul secolului al V-lea, sărbătoarea se ţinea la Ierusalim cu aceeaşi mare bucurie, ca şi Sfintele Paşti.
La Roma însă, Praznicul Întâmpinării Domnului a fost orânduit pentru prima dată de papa Gelasiu în anul 494, iar această sărbătoare religioasă a înlocuit străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor. Ritualul sărbătorii păgâne se împlinea la începutul lunii februarie; atunci aveau loc o serie de procesiuni cu făclii aprinse în jurul oraşului, în onoarea zeului Pan, numit şi Lupercus, ucigătorul lupilor.
Istoricul sărbătorii
Fecioara Maria a împlinit porunca Legii vechi
Sfânta Fecioară Maica şi blândul Iosif, logodnicul ei, l-au adus la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, pe pruncul Iisus respectând astfel porunca Legii vechi şi a Bisericii Vechiului Testament. Această Lege prevedea ca întâiul născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu, atunci când se împlineau 40 de zile de la naştere. Pentru respectarea deplină a ritualului, Fecioara Maria şi blândul Iosif au adus la Templu ca jerfă o pereche de turturele. Cu acest prilej, la Templu se împlinea şi ritualul de curăţire a mamei după naştere.
Bătrânul Simeon L-a întâmpinat pe pruncul Iisus
Totodată, la această dată, creştinii ortodocşi cinstesc şi ziua când, bătrânul Simeon, vestit de Duhul Sfânt, a mers la Templu pentru Întâmpinarea Pruncului, cel dintâi născut. Simeon L-a luat în braţe pe Hristos şi a rostit printre lacrimi: „Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta”. (Luca 2, 29-30).
Atunci, bătrânului Simeon i s-a împlinit aşteptarea: L-a văzut pe Mesia, aşa cum i se făgăduise. După emoţionantul eveniment, Sfântul şi Dreptul Simeon s-a adresat Maicii lui Hristos: „Acesta pe care-l ţin în braţe este cuvântul lui Dumnezeu şi mulţi vor cădea că nu vor asculta Cuvântul, mărturia Lui. Iar popoarele cele păgâne se vor scula din păcatele lor, din întunericul idolilor şi se vor lumina şi curăţi cu Botezul Fiului Tău, Fecioară, înălţându-se la împărăţia cerurilor. Mulţi evrei îl vor huli în toate veacurile. Până la sfârşitul lumii va fi semn de împotrivire, căci mulţi nu vor crede şi vor huli Crucea Fiului tău.
Icoana „Îmblânzirea inimilor” sau „Profeţia lui Simeon”
În ziua praznicului este cinstită şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de” Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeţia Lui Simeon”, în care Mama lui Iisus este înfăţişată fără pruncul său, iar şapte săbii îi străpung pieptul.
Tradiţii pentru spor şi sănătate în ziua praznicului
Aducerea pruncilor spre închinare la biserică
În ziua praznicului, creştinii respectă şi în zilele noastre ritualul împlinit de Maica Domnului. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau Aducerea pruncilor spre închinarea la biserică, la 40 de zile după naştere, a rămas o îndatorire pentru mame şi în Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, preotul face molifta de curăţire a mamelor, închinând pruncii la icoane. Când pruncul împlineşte 40 de zile, mama îl aduce la biserică, ca şi Maica lui Iisus; în numele familiei, ea îl dăruieşte ca ofrandă lui Dumnezeu şi-l închină la altar.
Ritualul religios
Potrivit ritualului religios, preotul binecuvântează cu semnul crucii pe mamă şi pe prunc, citeşte o serie de rugăciuni de binecuvântare, împărtăşind-o pe mamă cu Sfintele Taine. Prin analogie cu evenimentul petrecut atunci, mamele şi pruncii amintesc de Maica Domnului care-l ţinea în braţe pe Iisus, în Templul din Ierusalim.
În zilele noastre, se săvârşeşte întocmai procesiunea intrării pruncului în biserică, aşezarea lui în faţa uşilor împărăteşti şi împărtăşirea mamei cu Sfintele Taine. În privinţa pruncului, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze şi să-l sfinţească. La fel de importantă este rânduiala pentru lumânarea de botez.
Puterea ursului este dăruită pruncului
În ziua praznicului, în multe localităţi rurale, copiii mai sunt unşi cu grăsime de urs, procurată de la vânători. În vremuri îndepărtate, acest obicei îl aplicau în practică părinţii, care voiau să aibă copii puternici şi sănătoşi, fiind convinşi că astfel, puterea proverbială a ursului este dăruită pruncilor. De asemenea, copiii sau bolnavii „de sperietoare” sunt afumaţi în această zi cu păr de urs.
Previziuni populare
În tradiţia populară, sărbătoarea este numită şi Ziua Ursului, ştiută şi cu numele de Stretenia. Se spune că această zi reprezintă cumpăna dintre anotimpul rece şi cel cald.
Strămoşii vorbeau despre schimbarea vremii în funcţie de modul în care se comporta ursul. Dacă în această zi este soare, ursul părăseşte bârlogul. Dacă ursul îşi vede umbra, el se sperie şi intră din nou în bârlog, prevestind astfel prelungirea iernii cu şase săptămâni.Dacă în ziua praznicului cerul este înnourat, ursul nu-şi vede umbra; el părăseşte bârlogul anticipând astfel apropierea primăverii şi încălzirea vremii.
Dacă în ziua de Stretenie este vreme bună, aşa va fi şi în ziua praznicului de Sfântul Gheorghe.
În medicina populară, se crede că oamenii pot primi o putere asemănătoare cu aceea a ursului, dacă îşi ung corpul cu untura lui Moş Martin.
Ziua Ursului este şi ziua curajului şi a regenerării
În tradiţia populară, ursul este asociat cu forţa şi curajul.
De aceea, copiii plăpânzi sunt botezaţi cu numele de Ursu, iar cei bolnavi sunt afumaţi cu păr de urs, pentru a alunga ursita cea rea.
Ofrande pentru sănătatea pruncilor bolnavi
În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Împlinirea acestui ritual aduce bucurii şi alungă boala din familiile generoase.
Pentru spor şi sănătate, în această zi de sărbătoare, credincioşii cinstesc icoana Maicii Domnului numită „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeţia lui Simeon”.
Târcovitul viilor, un ritual care aduce sporul viţei de vie
Un ritual respectat în mediul rural, numit şi „Târcovitul viilor,” spune că în ziua Întâmpinării Domnului iarna se pregăteşte de plecare. Sătenii merg la vie pentru a împlini un ritual care să atragă sporul viţei de vie. În acest scop, ei pornesc spre ogor ducând în procesiune o ploscă plină cu vin, funingine din sobă amestecată cu seu, o bucată de tobă de porc , ce simbolizează spiritul grâului. Cu aceste ofrande ei ocolesc via de trei ori şi se opresc lângă fiecare butuc de vie, taie câte o coardă de viţă, o ung cu untura amestecată cu funingine şi picură vin peste butucul viţei. Apoi ei gustă din bucata de tobă şi beau vin, rostind şi o rugăciune, prin care îl roagă pe Dumnezeu ca strugurii să crească cât bucata de tobă. Coardele de vie sunt binecuvântate cu semnul crucii, iar unele sunt aduse în căminul gospodarului şi se plantează, devenind „Norocul cel mare al Viţei”. Proprietarii viţei organizează un mare ospăţ în casa unui gospodar, la întoarcerea de la ogor, cântă şi se veselesc pentru ca viitoarea recoltă de struguri să fie cât mai bogată.