Featured

Zbor întârziat din cazua unui Samsung Galaxy Note 7 care scotea fum

Un avion a întîrziat decolarea din orașul american Louisville iar pasageri au fost evacuați după ce un Samsung Galaxy Note 7 a pocnit şi a început să scoată fum.
75 de persoane care se aflau la bordul avionului, la Louisville, în statul Kentucky, au fost evacuate.

Samsung a recunoscut luna trecută că telefonul, lansat pe 19 august şi vândut în mai multe ţări, poate lua foc în timp ce este pus la încărcat. Mai multe companii aeriene le-au interzis ulterior pasagerilor să aducă la bord aceste telefoane.

Mai mult, compania a rechemat luna trecută telefoanele Galaxy Note 7 din întreaga lume, din cauza riscului de a lua foc. Vânzările au fost reluate în Coreea de Sud sâmbătă, după ce telefoanele au fost echipate cu noi baterii, iar în Europa vânzările urmează să fie reluate pe 28 octombrie.

Incidentul de miercuri a avut loc după ce un Samsung Galaxy Note 7 a fost oprit, scrie presa. Telefonul s-a încins în timp ce însoţitorii de bord prezentau instrucţiuni de securitate, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului Pompierilor din Louisville .
O femeie a spus că este vorba despre telefonul soţului ei, potrivit Louisville Courier-Journal. „El a spus că tocmai îl oprise, după care (telefonul) a pocnit şi a început să scoată fum”, a declarat Sarah Green pentru ziar. „L-a scos din buzunar şi l-a aruncat jos”, a adăugat ea.
Green a spus că telefonul soţului ei a fost înlocuit, după ce Samsung a rechemat telefoanele cu probleme. Samsung a precizat pentru DPA, într-un e-mail, că până când nu recuperează telefonul respectiv nu poate confirma că în incident a fost implicat un Note 7 nou.

blank