IT&C, Stiri

Xiaomi, alternativa viabilă pe piaţa smartphone-urilor.

Xiaomi, un producător chinez de telefoane mobile, este noul „hit” pe piaţa asiatică de profil.

xiaomi-alternativa-viabila-pe-piata-smartphone-urilor-271339

Potrivit CNN, în doar patru ani a reuşit să ajungă la o cotă de piaţă de 14 procente în China, pornind de la zero.

După succesul din China, Xiaomi va ajunge şi în ţări precum Indonezia, Rusia, Tailanda şi Turcia, totul până la finele acestui an.

Atuurile telefoanelor Xiaomi sunt preţurile fără concurenţă şi performanţe cel puţin decente. În plus, suportul oferit este unul care iese în evidenţă, mai ales printre producătorii chinezi.

Xiaomi are însă o politică de piaţă diferită faţă de restul producătorilor. Nu încearcă să obţină profict din vânzarea propriu-zisă a telefoanelor, ci mai degrabă din add-ons şi aplicaţii.

În portofoliul Xiaomi se află modelul Redmi Note, cu ecran HD de 5,5 inci, memorie internă de 8 GB şi 1 sau 2 GB RAM, alături de un procesor octa-core. Preţul acestuia, undeva sub 150 de dolari.

Ultima noutate din portofoliul chinezilor este modelul Mi 4, cu ecran full HD de 5 inci, 3 Gb RAM, memorie internă de 16 şi 32 Gb şi procesor Qualcomm Snapdragon cu 4 nuclee. Preţul de pornire se ridică la aproximativ 450 de dolari.

În România Xiaomi este în oferta câtorva retaileri, la preţuri mai mari decât cele oferite de producători, însă păstrând un excelent raport preţ – calitate.

blank