Wimbledon 2019 | Mats Wilander, fostul mare campion suedez, a prefaţat disputa din turul trei de la Wimbledon, dintre Simona Halep şi Victoria Azarenka.

Deşi are un sfert de tablou în care Wozniacki e singurul cap de seHalerie rămas în cursă, Simona Halep are o adversară redutabilă în turul trei. Vika Azarenka e acum pe locul 40 WTA, însă are un background fantastic. În 2012-2013 domina circuitul WTA, pe lângă locul 1 WTA, cucerind două trofee la Austranlian Open şi jucând două finale la US Open.

Mats Wilander e convins că sportiva din Belarus va ajunge din nou în top şi laudă atitudinea şi modul în care aceasta a trecut peste perioada grea avută.

Victoria Azarenka are acea foame de succes, iar acum reuşeşte să se adune şi să practice un joc foarte solid. Pare că face totul corect tactic şi nu e afectată negativ de dorinţa uriaşă de a câştiga. La evoluţia sa contribuie şi faptul că e sănătoasă. Faptul că a câştigat deja două meciuri aici o va ajuta mental. Sunt 100% convins că se va întoarce foarte curând în TOP 10 WTA. Are un psihic de campioană şi va deveni rapid o ameninţare reală pentru cele mai bune din lume la câştigarea trofeelor importante”, a explicat Wilander, la EuroSport.

Citeste si...
Latura ascunsă a fiecărei zodii

Wimbledon 2019 | Halep – Azarenka, un duel foarte echilibrat
Wilander este de părere că „Vika” îi e superioară campioanei noastre din punct de vedere al experienţei, astfel că trebuie să ne aşteptăm la o partidă extrem de echilibrată, fără o favorită certă.

„Simona Halep nu îşi dorea atât de repede o astfel de dispută. Avem două jucătoare care au un joc destul de similar din multe puncte de vedere. Aş spune că Azarenka are o experienţă superioară, a jucat mult mai multe partide mari decât Halep. Va fi un meci mare, unul pe care Azarenka îl aşteaptă de mult timp, va profita de orice ocazie care i se iveşte. Dacă Azarenka va face totul cum trebuie, are o şansă reală să se impună”, a mai spus Wilander.

2-2 este scorul întâlnirilor dintre Simona Halep şi Victoria Azarenka, înainte de meciul din turul al treilea de la Wimbledon, care va avea loc vineri. Ultimul duel a avut loc tot la Grand Slam-ul londonez, cu doi ani în urmă, când Halep câştiga cu 2-0 în optimi.

Cotele la pariuri sunt extrem de echilibrate, semn că orice se poate întâmpla: Simo e uşor favorită (1,84 vs 1,97).