Astăzi, valorile termice se vor menţine în jurul celor normale pentru această dată; maximele se vor încadra între 24 şi 32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, în general slabe şi descărcări electrice, local în sudul, estul ţării şi izolat în restul teritoriului, iar după-amiaza şi în zona de munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

În Capitală, dimineata 15…17 grade. Pe parcusrul zilei, vremea se va menţine normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Vor fi condiţii pentru averse slabe şi descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

 

Mâine, vremea continuă să se încălzească astfel că, la amiază, în cea mai mare parte a ţării, temperatura trece de 30 de grade, până la 33 de grade, în zonele de câmpie. Cele mai scăzute valori vor fi pe litoral și în depresiuni, spre 26 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza, în zonele montane și izolat în celelalte regiuni. Izolat va cădea grindină și se pot cumula cantități mai importante de apă.

Citeste si...  Se schimbă VREMEA! METEO pe trei zile.

În Capitală, dimineaţa 15-17 grade si la amiază, 31…32 de grade. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi relativ ridicata, după-amiaza.

Sâmbătă, pe arii relativ extinse vor fi averse descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină și local se vor cumula cantități de apă mai importante. Excepție vor face regiunile sud-estice, unde astfel de fenomene se vor semnala spre seară. Temperaturile maxime, în scădere față de ieri în vest, centru și nord, se vor încadra între 23 de grade la Miercurea Ciuc și 33 de grade în sud-est.

În Bucuresti, dimineaţa, 16-18 grade si la amiaza 31-32 de grade. Vremea va deveni în general instabilă spre seară, când creste probabilitatea de averse, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului.