Actualitate, Featured

Vreme capricioasă în mini-vacanţa de Rusalii

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele zile. Vreme capricioasă în România în mini-vacanţa de Rusalii. Zile cu temperaturi peste media începutului de vară, dar şi averse, descărcări electrice, vânt şi chiar grindină.

Prognoza meteo. Joi, 1 iunie vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 şi 32 de grade.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta, cu precădere în a doua parte a zilei, prin înnorări temporar accentuate şi intervale cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, şi cu aspect de vijelie, la munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Transilvaniei şi a Moldovei, dar pe arii restrânse şi în celelalte regiuni.

Izolat, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi va cădea grindină, anunţă meteorologii Realitatea TV.

În Capitală, dimineata 15…17 grade. Pe parcurrul zilei, vremea se va menţine caldă, dar va deveni instabilă. În a doua parte a zilei vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

Vineri, 2 iunie, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. În orele după-amiezii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în Oltenia, la munte şi doar izolat în restul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 23-24 de grade pe litoral şi 29 de grade frecvent in sud si vest, izolat si 30 de grade.

În Capitală, vremea va fi în continuare caldă, cu 15-17 grade dimineaţa şi o temperatură maximă de 28…29 de grade. Spre seară vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.

Sâmbătă vremea va fi caldă şi în general instabilă în sud-vestul şi sudul ţării precum şi în zona montană, unde temporar după-amiaza vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi căderi de grindină şi se vor acumula cantităţi mai importante de apă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22-23 de grade pe litoral şi 31 de grade la Oradea.

În Bucureşti, vremea se va menţine caldă. 15-17 grade dimineata si in jur de 28 de grade la amiaza. În special după-amiaza, trecător se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Începând de luni, regimul termic va fi relativ staționar, la valori apropiate de cele normale ale perioadei. În medie, vor fi maxime de 26…27 de grade și minime de 11…13 grade.

Vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 5-7 iunie.

blank