Consiliul General al Municipiului București a aprobat luni un proiect prin care se prevede ca, în viitor, bucureștenii să poată circula atât cu autobuzele cât și cu metroul folosing un singur bilet. 

„Am convocat o ședință deîndată a Consiliului General pentru a dezbate și vota împreună implementarea proiectului de bilet unic de pe raza Municipiului București. Este o primă etapă care va fi lansată pe data de 10 decembrie. Practic, cetățenii vor putea să călătorească și cu metroul și cu autobuzul folosind același tichet. Biletele unice vor putea fi achiziționate la toate punctele de vânzare, atât de la Metrou, cât și de la RATB, precum și de la automate (…) În etapa a doua ne dorim să existe și în ceea ce privește biletul, dar și abonamentul, un singur tichet cu care să se poată călători și cu metroul și cu autobuzul și un singur tip de abonament. După întâlnirea pe care am avut-o recent cu domnul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, am demarat atât ministerul, cât și primăria, toate procedurile interne și legale astfel încât să se poată implementa cât mai rapid. Suntem acum în fața unei decizii foarte importante pentru bucureșteni, care este cuprinsă în Planul de Mobilitate Durabilă ce a fost dezbătut și aprobat încă de anul trecut”, a spus Gabriela Firea.

Citeste si...  Gabriela Firea lămurește problema căldurei și a apei calde în București după ce conducerea RADET a demisionat