Featured, Politic

Vom avea UN EUROPARLAMENTAR ÎN PLUS din 2019. Brexit măreşte numărul românilor din Parlamentul European

Începând din 2019, România va avea 33 DE MANDATE în Parlamentul European, faţă de 32 câte are în prezent, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Parlamentul European a aprobat, marţi, proiectul de Decizie a Consiliului European de stabilire a componenţei Parlamentului European în viitoarea legislatură, 2019-2024. Acesta completează cadrul legal pentru desfăşurarea alegerilor europene din 2019 şi a fost generat de necesitatea stabilirii viitoarei componenţe a Parlamentului European, dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană până la acel moment.

„Astfel, deputaţii europeni au aprobat cu 566 de voturi pentru, 94 împotrivă şi 31 de abţineri proiectul de decizie a Consiliului European, conform căruia, în viitoarea sa legislatură, Parlamentul European va avea 705 membri (faţă de 751 în prezent), aleşi pe liste naţionale, dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană până la momentul respectiv. În această situaţie, conform noii chei de distribuţie, România va câştiga UN MANDAT ÎN PLUS faţă de actuala legislatură (urmând a avea 33 de mandate, faţă de 32 în prezent)”, arată Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă, remis joi Mediafax. „După ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, România devine a şasea ţară ca pondere în Uniunea Europeană, iar cetăţenii români vor fi astfel mai bine reprezentaţi la nivelul Parlamentului European. Acest lucru înseamnă un plus de responsabilitate faţă de proiectul european pentru care ţara noastră se pregăteşte, în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului viitor,“ a declarat Victor Negrescu.

Creşterea numărului de mandate pentru România a fost solicitată de eurodeputatul Claudia Ţapardel.

Negocierile pe marginea redistribuirii mandatelor parlamentare au fost extrem de dificile, deoarece au fost purtate între liderii grupurilor politice parlamentare, şefi de delegaţii, raportori şi membri ai Comisiei, fiecare exprimând poziţii diferite pe acest subiect, în funcţie de interesele propriilor state membre. După un şir lung de negocieri, mă bucur să constat că la finalul acestora, cu sprijinul şi efortul meu, România primeşte ceea ce merita de foarte mult timp – UN MANDAT ÎN PLUS„, explică Ţapardel, reprezentant al României în Parlamentul European.

Alegerile europene vor avea loc, la nivelul statelor membre, în perioada 23-26 mai 2019.

blank