Actualitate, Featured

Vladimir Tismăneanu, postare rasistă pe Facebook

În prezent profesor la Universitatea Maryland, din Statele Unite ale Americii, cunoscutul politolog este chemat la raport de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru un mesaj distribuit pe Facebook de Vladimir Tismăneanu

„Cazul Tismăneanu. În situaţia puţin probabilă în care nu primim plângeri în cursul zilei de luni, CNCD va iniţia procedura de autosesizare în cazul Vladimir Tismăneanu. În paralel, vom trimite speţa la Universitatea Maryland din Statele Unite, unde domnul Tismăneanu este profesor. Vom solicita Universităţii Maryland să se pronunţe asupra mesajului postat de cadrul său didactic, în raport cu principiile de etică şi nediscriminare pe care le aplică în cultura lor organizaţională, academică”, afirmă, pe Facebook, preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

De la ce a pornit tot scandalul: Vladimir Tismăneanu a distribuit o fotografie primită de la scriitoarea Denisa Comănescu, în care apar câteva ciori pe un gard. Poza este însoțită de mesajul „ Aeroportul Ţăndărei. Toate zborurile sunt anulate”.

blank
Postarea lui Tismăneanu / Sursa foto: Facebook
În acest caz, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” solicită scuze atât din partea lui Vladimir Tismăneanu, cât şi din partea scriitoarei Denisa Comănescu.

„Aseară în mediul online. Rasism în elita culturii! Astăzi, cetăţenii României aşteaptă de la Denisa Comănescu (Raftul Denisei) şi Vladimir Tismăneanu (University of Maryland) cel puţin scuzele dumneavoastră!”, este mesajul postat pe Internet de Institutul „Elie Wiesel”.

Între timp, politologul Vladimir Tismăneanu a venit cu o precizare, tot pe Facebook: „O eroare, o precizare. Azi am postat, vreme de câteva minute, o poză primită pe messenger. Se voia haioasă. Nu-i desluşisem implicaţiile rasiste. Am şters-o imediat. Pagina mea este opusă oricăror forme de rasism, xenofobie, intoleranţă, excluziune. Învăţătură de minte pentru mine. Poate şi pentru alţii”.

 

blank