Vladimir Putin se oferă să-l vaccineze cu Sputnik pe președintele american, Trump
Featured, International

Vladimir Putin se oferă să-l vaccineze cu Sputnik pe președintele american, Trump

Vladimir Putin sare în ajutorul lui Donald Trump, după ce președintele american a anunțat că s-a infectat cu coronavirus. Un oficial rus a anunțat că Rusia se oferă să îl vaccineze pe preşedintele american cu Sputnik-V, vaccinul rusesc aflat într-o fază avansată de testare.

Rusia s-a oferit să-l vaccineze pe Donald Trump după ce acesta a fost testat pozitiv. Şeful Institutului Gamaleya, care a dezvoltat vaccinul Sputnik-V, a făcut anunţul.

„Dacă îşi vor întoarce oficial faţa către autorităţile din Rusia, îi vom putea ajuta”, a spus Alexander Gintsburg, şeful Intitutului Gamaleya.

Vaccinul, care a primit numele după satelitul care a ajuns în Spaţiu în 1957, este în faza a treia de testare. Acesta lucru s-a datorat intervenţiei lui Vladimir Putin.

Până pe 11 august când a fost anunţat de preşedintele rus, vaccinul Sputnik V era unul dintre multele proiecte din întreaga lume. A primit însă aprobare după teste pe 80 de persoane, majoritatea personal militar. Acum a ajuns şi în afara ţării, în Belarus.

Rusia îi oferă lui Donald Trump vaccinul pentru coronavirus
Până la finalul lunii octombrie va fi publicat un raport parţial după faza a treia de testare.

„În ciuda faptului că timpul a fost destul de scurt, ne-am asigurat că respectăm toate procedurile de siguranţă. Vreau să subliniez că testele pentru vaccin au loc în mai multe centre, în special în Rusia. Noi avem un grup de 100 de voluntari,” a explicat Dmitry Pinevich, ministrul Sănătăţii din Belarus.

Rusia nu este singura ţară în faza treia a testării unu vaccin. Conform New York Times, sunt 11 vaccinuri ajunse în această fază, însă doar cinci sunt aprobate pentru a fi folosite limitat. Unul dintre vaccinuri este cel rusesc, iar celelalte sunt la instituții din China.


blank