Vlad Gherman
Featured, Life

Vlad Gherman nu poate trece peste relația cu Cristina Ciobănașu: ”Nu voi înceta vreodată să o iubesc”

Vestea despărțirii dintre Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu i-a șocat pe fani. Cei doi păreau că trăiesc povestea de dragoste perfectă, însă se pare că nu se mai înțelegeau de o perioadă de timp.

Vlad Gherman nu poate trece peste relația cu Cristina Ciobănașu. Pandemia de coronavirus și restricțiile impuse și-au pus amprenta asupra relației dintre Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu. Cei doi erau împreună de nouă ani, însă și-au spus adio în urmă cu câteva săptămâni.

Vlad Gherman nu poate trece peste relația cu Cristina Ciobănașu

”Ştiam că nu voi scăpa de aceste întrebări. În primul rând, vreau să înțelegeți că nu a fost o ruptură. Nu a fost ceva ce s-a întâmplat brusc şi s-a terminat la fel de brusc. Nici vorbă. Au fost totuşi 9 ani de relaţie. Bănuiesc că cititorii voştri sunt oameni maturi, trecuţi prin experienţe similare, care pot conștientiza că în 9 ani oamenii se schimbă şi nu e nimic de blamat în asta. Fix prin asta am trecut şi noi” , a declarat actorul de la Antena 1.

”Am evoluat în direcţii diferite. Începuserăm să ne dorim lucruri diferite și credeţi-mă că am încercat să facem relaţia să funcţioneze. Nu am zis gata’ din primul moment în care am realizat că nu suntem pe acelaşi traseu. Nu ‘am tras de relaţia asta din obişnuință” , a adăugat Vlad Gherman.

Actorul de la Antena 1 nu a încetat să îi adreseze complimente fostei partenere de viață pe care o descrie ca pe o fire sensibilă, un om blând, altruist, curajos și puternic. Mai mult decât atât, Vlad Gherman a mărturisit că nu va înceta vreodată să o iubească pe Cristina Ciobănașu.

”Chiar ne-am dorit să funcţioneze, pentru că ştiam ce avem lângă noi. De multe ori am renunțat la dorințele noastre doar ca să funcționeze relația (nu e un lucru sănătos, dar am încercat). Am făcut sacrificii, compromisuri în egală măsură. Cristina este în continuare pentru mine cea mai specială persoană. O fire sensibilă, un om blând și altruist, o persoană puternică și curajoasă. Nu cred că voi înceta vreodată să o iubesc – indiferent de tipul de iubire pe care i-o port” , a mărturisit actorul.

blank