Actualitate, Featured

Vize pentru canada! Acordul CETA- votat azi

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Canada, care dă posibilitatea românilor să călătorească fără vize în statul nord-american, va fi votat în Parlamentul European.

Acordul presupune eliminarea a 98% dintre taxele vamale valabile până acum în schimburile comerciale dintre UE și Canada. CETA a fost semnat în 2016 la Bruxelles. În cadrul negocierilor, România și Bulgaria au obținut eliminarea vizelor, lucru care va avea loc în două etape: de la 1 mai vor putea călători fără restricții cei care au mai avut vize, iar din 1 decembrie, toți ceilalți cetățeni.

Acordul CETA este cel mai ambițios acord comercial negociat până acum între Uniunea Europeană și Canada.

 

blank