Pacepa: „Vroia cu disperare să aibă o bombă atomică, cât de mică”
Una dintre cele mai arzătoare dorințe ale dictatorului era să aibă o bombă atomică foarte mică, afirmă Pacepa în memoriile sale.
Dronele TU 143 și TU 300 Korshun au fost incluse într-un proiect strict secret în regimul Ceașescu, de la sfârșitul anilor `80. Însă, după Revoluție s-a renunțat la el, odată cu aderarea României la structurile euro-atlantice, scrie worldwideromania.com. Sovieticii, în timpul intervenției străine din decembrie 1989, erau interesați în special de proiectele secrete ale lui Ceaușescu (referitoare la armele de distrugere în masă și rachetele purtătoare), și prea puțin de Revoluția în sine.
Piloții și cercetătorii români angajați în fostele baze aeriene românești rememorează faptul că Ceaușescu dăduse ordin să se fabrice prima rachetă de croazieră românească. Proiectul era bazat pe aducerea de modificări asupra avionului de cercetare fără pilot TU-143, cumpărat de la sovietici în 1988.
„În sfârșit adevărul…”, cartea în care sunt prezentate memoriile fostului general Victor Atanasie Stănculescu, relevă informații importante despre intervenția trupelor străine în decembrie 1989 ca posibile motive care au dus la eliminarea atât de rapidă a lui Nicolae Ceaușescu. Stănculescu dezvăluie câteva lucruri din culisele unor operaţiuni clasificate Secret de Stat şi ascunse publicului larg până în prezent.
„Discutam mai mult problemele armei chimice. La el era problema staţiei-pilot în una, două uzine mari pentru fabricarea iperitei şi pe care o experimentasem în teren. Aceasta a fost prima dintre cele trei componente ale armelor chimice. Apoi a fost arma bacteriologică, când a venit generalul Popescu din India cu probele de viruşi în eprubete, sticluţe în buzunarul interior de la haină”, povesteşte Stănculescu.
La rândul său, fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe, Ioan Mihai Pacepa a dezvăluit amănunte despre finanţarea proiectelor de cercetare şi producţie în România a armelor nucleare şi bacteriologice de la mijlocul anilor ’70. „Ceauşescu vroia cu disperare să aibă o bombă atomică, cât de mică”, spune Pacepa în memoriile sale.
Pe scurt, era vorba despre proiectele unor arme de distrugere în masă (nucleară, chimică şi bacteriologică, precum şi studiile efectuate în secret pentru realizarea unei rachete cu rază medie de acţiune), secretizate în grădina MApN. Cei care lucrau în domeniu la vremea aceea, spun că responsabili de aceste proiecte erau generalii Nicolae Eftimescu, adjunct al şefului Marelui Stat Major şi Mihai Chiţac aflat la conducerea Comandamentului Trupelor Chimice.
Armele de distrugere în masă nu fac două parale dacă nu există şi rachetele, obuzele sau aeronavele capabile să le transporte către ţintă. Generalul Pacepa a făcut referire la încercările unor specialişti DIE, din anii ’70, de a produce rachete cu rază medie de acţiune capabile să poarte focoase nucleare sau alte arme de distrugere în masă.
Pacepa spune că la adăpostul Institutului de Cercetări şi Proiectări pentru Rachete Meteorologice (cu sediul în pădurea Băneasa), profesorul Alexandru Spătaru lucra la proiectul unei rachete cu rază medie de acţiune. O dovadă că nu s-a reuşit este mărturia fostului general Stănculescu despre achiziţia unor astfel de rachete de la sovietici. Este vorba de Rachetele Operativ-Tactice (ROT), mătrăşite pe ascuns de serviciile secrete româneşti. Specialiştii MApN spun că după ’90, sute de astfel de rachete capabile să poarte arme de distrugere în masă au dispărut fără urmă din înzestrarea Armatei. Ultimele două tranşe de cel puţin 400 de rachete (de la Unităţile militare Ineu şi Teiuş), dispărând în anul 1996 în direcţia Israel. Presa centrală a descoperit că transportul ultrasecret a fost realizat la cooperare între Mossad, SIE şi DIA, cu ştiinţa şi aprobarea lui Ioan Talpeş.
Proiectul TU-143 – racheta de croazieră Ca prin minune, au dispărut şi aeronavele TU-143 (VR-3 Reis ), primele avioane de cercetare fără pilot, achiziţionate de armata română de la sovietici. Avionul fără pilot făcea parte dintr-un proiect ceauşist încadrat, la nivelul anului 1988 la categoria Secret de Stat. Vorbim despre un “proiect”, pentru că dictatorul intenţiona să realizeze o racheta de croazieră românească, pornind de la platforma TU-143 (VR-3 ). Foştii piloţi de la Baza Aeriană Feteşti şi ofiţerii care asigurau “protecţia internă” a programelor de încercări în zbor pentru rachetele aer-aer romaneşti în perioada 1988-1990 îşi aduc aminte că, la Centrul de Cercetări şi Producţie în domeniul rachetelor de la Crângul lui Bot (astăzi ELMEC Ploieşti) şi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, era în teste un avion fără pilot (în fapt o rachetă de croazierăfără focus), utilizat pentru cercetarea aeriană. Inginerii români sperau că vor fi capabili să realizeze o replică îmbunătăţătă a modelului TU-143, capabilă să poarte focoase nucleare. Specialiştii în domeniu spun că proiectul era fezabil. Serviciile secrete româneşti au tras cu ochiul la fraţii sovietici care dezvoltaseră pe TU-143, modelul TU-300 Korshun. Proiectul rachetei de croazieră româneşti se baza pe platforma unui TU-143, modificat şi echipat cu motorul reactiv Turbomeca Artouste III B, folosit pentru elicopterele IAR-316 B Alouette III. Motorul dezvolta 650 kgF, la un consum specific inferior lui TR3-117 (motorul TU-143), având în acelaşi timp un gabarit mai mic. Ca şi în cazul rachetelor ROT, fără nicio explicaţie, prin 1997 escadrila de TU-143 românească a dispărut pur şi simplu din înzestrarea armatei. Au fost înlocuite cu aparatele Shadow 600, de producţie americană, despre care specialiştii români au o părere foarte proastă. Achiziţia avioanele spion Shadow 600 a fost supervizată de prietenul fostului şef SIE Ioan Talpeş, dr. inginer Vasile Pascu, nume de cod “Doctorul”. La vremea aceea, Pascu era colonel sub acoperire la firma Telespatzio.
MApN transmite: În dotarea Armatei României nu mai există avioane VR-3, Muzeul Aviaţiei din Bucureşti având un astfel de avion ca exponat. În anul 1983 au fost achiziţionate 11 aparate VR-3 din fosta U.R.S.S. Ele au fost utilizate în perioada 1983-2001 pentru zboruri de antrenament în vederea formării şi menţinerii deprinderilor operatorilor. Din cauza epuizării resursei de zbor, aceste aparate au fost scoase din exploatare şi au fost înlocuite cu avioane fără pilot de tip Shadow. Biroul de presă Nota Ofiţerului (N.O.) Shadow este un aeromodel facut la cercul de pionieri in comparatie cu TU 143. Escadrila de avioane fara pilot Tu-143 a operat incepind din 1988 la Baza Aeriana de la Mihail Kogalniceanu. Si a fost utilizata in misiuni de recunoastere pe timpul evenimentelor din decembrie 1989. In marea Neagra si in spatiul aerian al Bulgariei. Inginerii directiei Inzestrare isi propusesera modificarea acestui aparat in sensul transformarii lui in racheta de croaziera lansata de la sol/nava sau acrosata sub fuselaj de bombardierul IL-28 si de avionul de vinatoare-bombardament IAR-93. De altfel, irakienii au fost interesati de achizitionarea lui IAR-93 doar in varianta inarmarii lui cu TU-143. TU-300 Korshun Sovieticii au păstrat pentru TU-300 motorul TR3-117 (de la TU 143) cu tractiunea de 640 kgForţă, modificându-i suprafaţa în plan a aripii (delta în loc de aripă trapezoidală ) şi lungind fuselajul pentru a mări rezerva de carburant şi încărcătura utilă transportată. TU-300 cântărea 3 tone şi avea rază de acţiune de 1.000 km. Sistemul de navigaţie era similar celui de pe rachetele americane de croazieră Tomahawk. O varianta TU-300 prevazută cu radar side-looking airborne, servea pentru depistarea ţintelor de suprafaţă de tip aerodrom sau baterii de rachete AA. Alta, prevazută cu bombe în casete (1.000 kg ), înmagazina în memorie coordonatele ţintei şi apoi o ataca. Avantajele rachetei de croazieră Specialiştii spun că, probabilitatea ca o salvă simultană de rachete de croazieră (zburând la 50 m cu dese schimbări de direcţie) să neutralizeze şi să creeze breşe prin sistemul de apărare antiaeriană, este mai mare decât cea a lansării rachetelor SCUD care n-au precizie. Abaterea probabilă a acestora din urmă, fiind de ordinul a 4-5 km. Ceea ce în cazul unei baze aeriene dispuse în jurul pistei de 2,5 km sau a unei baterii de rachete anti-aeriene în dispozitiv circular cu raza de 800 m înseamnă rateu sigur. Nota Ofiţerului (N.O.)
Ca pilot sef la Baza aeriana de al Fetesti in anii 88-90 am fost desemnat sa efectuez programul de incercari in zbor a unei rachete aer-aer romanesti. In Romania, centrul de cercetari si productie in domeniul rachetelor se afla la Cringu lui Bot de linga Ploiesti. In teste era atunci la Cringu lui Bot si mai apoi la Baza de la M. Kogalniceanu nou achizitionatul (din 1988) avion fara pilot, in fapt o racheta de croaziera fara focos, utilizat pentru cercetarea aeriana. In speranta ca inginerii romani vor fi capabili sa realizeze o replica a acestuia. Ulterior, cam prin 1997 escadrila de TU-143 a disparut pur si simplu din inzestrarea armatei.