Mai mulţi specialişti în cercetare, conduşi de Roberto Rizzo de la Universitatea Ferrara din Italia au descoperit un virus care se transmite prin intermediul sărutului şi ar putea avea legătură cu infertilitatea femeilor.

Nu este pentru prima când transmiterea virusului herpetic a avut ca sursă sărutul, dar nimeni nu l-a ascociat cu infertilitatea până acum. O echipă de cercetare, condusă de Roberto Rizzo de la Universitatea Ferrara din Italia, a testat peste 30 de femei cu probleme inexplicabile de infertilitate şi a descoperit că 43% dintre ele au avut o infecţie în uter cu virusul herpetic 6.

Virusul herpetic nu a fost detectat la 36 dintre femeile sănătoase testate în cadrul grupului de control. Virusul este încă un mister pentru cercetători, majoritatea infecţiilor neprezentând simptome. În cadrul studiului, femeile care purtau virusul herpetic aveau şi un nivel anormal al citokinei (proteine care joacă un rol important în dezvoltarea ovulelor fertile şi a fetusului).

Citeste si...
Germania și Franța planuiesc infiintarea unei armate europene

Nivelul crescut al hormonului estradiol ar putea declanşa infecţia cu virusul herpetic. Deşi rezultatele nu sunt încă clare, dacă cercetătorii ar putea trata infecţia care afectează fertilitatea femeilor, acestea ar putea concepe copii fără să apeleze la metode sofisticate şi costisitoare, precum inseminarea in vitro.

,,Aceasta este o descoperire surprinzătoare. Dacă speculaţiile se vor confirma, vom putea ajuta un număr impresionant de femei care nu pot concepe copii”, a declarat specialistul Anthony Komaroff de la Harvard Medical School.

Studiile anterioare au demonstrat că virusul poate fi transmis prin salivă. Desigur, mai mulţi factori biologici joacă un rol important în declanşarea infecţiei.

,,Sunt necesare studii viitoare pentru confirmarea legăturii dintre infecţia cu virusul herpetic şi infertilitatea inexplicabilă a femeilor”, au concluzionat cercetătorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.