Featured, Politic

Viorica Dăncilă se joacă de-a premierul si face numiri si demiteri

Mihai Alexandru Gherghe a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată, marţi, în Monitorul Oficial.

Printr-o altă decizie, Răzvan Ştefan Rab a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Răzvan Ştefan Rab, a reprezentat România în momentul discutării dosarului Roşia Montană şi a cerut UNESCO să renunţe la înscrierea în patrimoniul său, este diplomat de meserie și a fost responsabil chiar pentru relația UE cu Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaidjan, Georgia). Întâmplător sau nu, Azerbidjanul a fost țara care a ridicat amendamentul la comitetul UNESCO prin care s-a cerut returnarea dosarului Roșiei Montane către România, fără recunoaşterea valorii culturale universale.

Răzvan Rab a fost numit în echipa Ministerului Culturii pe 4 mai 2018, cu o lună înainte de începerea lucrărilor Comitetului UNESCO în care se decidea soarta Roșiei Montane. Prezența lui Rab la lucrări nu a fost deloc întâmplătoare, ba chiar seamănă a misiune precisă, dacă analizăm declarațiile postate pe Facebook de fostul ministru al culturii Vlad Alexandrescu: „De câteva zile, Răzvan Rab, secretar de stat trimis aici de către Guvern, vorbește cu membrii Comitetului Patrimoniului Mondial pe coridoare, fără ca noi, delegația oficială a Parlamentului României, să știm ce și cum negociază interesele statului român. Domnia sa refuză pur și simplu refuză participarea noastră la aceste întâlniri și refuză de asemenea să comunice cea mai mică informație celorlalți membri ai delegației României”.

Tot marţi, premierul a decis, la cerere, eliberarea lui Lucian Ioniţă din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, Viorica Dăncilă l-a numit pe Cristian Gabriel Winzer consilier onorific al vicepremierului Viorel Ştefan. Avocat, deținător al unui master în științe penale la universitatea privată Nicolae Titulescu, Winzer a apărut în mai multe scandaluri mediatice. Înainte să ajungă în Guvern, avocatul Cristian Winzer pleda asiduu pe Facebook împotriva şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. „Eu zic că este cazul şi momentul să fie schimbată. Urgent! Curaj, domnule profesor Tudorel Toader“, scria Winzer pe Facebook pe 28 februarie 2017. Pe 14 martie anul trecut, Winzer încă spera: „Hai cu demiterea, zic!“.

blank