Actualitate, Featured

Violeta Alexandru a vizitat un Centru de recuperare, din Prahova, și a promis măsuri urgente

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a povestit, marţi seara, ce a găsit la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi cu Handicap din Urlaţi, judeţul Prahova. Aceasta a spus că e greu de crezut că oamenii de aici vor dobândi o viaţă independentă, cum cere Comisia Europeană.

„Am parcurs în această după-amiază (marţi – n.r.) drumul neasfaltat din Urlaţi către Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi cu Handicap. Într-o totală izolare, departe, cât mai departe de comunitate. La , după cum s-a exprimat poliţistul din Urlaţi cu care ne-am întâlnit, întâmplător, în oraş.

Despre 179 de persoane vorbea. Am plecat din Bucureşti după discuţiile pe salariul minim, fără anunţ prealabil, am ajuns în faţa Centrului alături de noua mea colegă, Preşedinta ANDPDCA, Mădălina Turza”, povesteşte, pe Facebook, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Ministrul spune că a intrat şi a discutat, în primul rând, cu beneficiarii – adulţi cu dizabilităţi intelectuale, care trăiau împreună cu persoane fără dizabilităţi, „suferind, pur şi simplu, de lipsa părinţilor şi chiar a unei locuinţe”.

„I-am lăsat să ne povestească. Cea mai mare durere: nu ies din Centru. Acolo este toată viaţa lor. Îşi doresc să muncească, să fie activi, să fie şi viaţa lor cu un sens”, spune ministrul.

Violeta Alexandru a realizat fotografii în Centru, una dintre ele în izolator, „o cameră cât o debara”.

„Izolatorul. O cameră cât o debara folosită, teoretic pentru cei contagioşi, practic mai mult pentru pedepsirea celor care… greşesc. Pedeapsa din camera cât o debara, fără geamuri, poate fi şi de o lună. Greu de crezut că, în această atmosferă, beneficiarii acestui Centru vor dobândi o viaţă independentă, aşa cum aşteaptă Comisia Europeană de mulţi ani de la noi. Bine că se investiseră bani în zugrăvirea camerelor şi în termopane. Tot din bani europeni, culmea”, spune ministrul Violeta Alexandru pe Facebook.

Ministrul promite că lucrurile se vor schimba, că a cerut măsuri şi acestea vor fi prezentate.

blank