Actualitate, Featured

VIOLENȚĂ EXTREMĂ Intervenție ÎN FORȚĂ a jandarmilor, în Piața Victoriei: Protestatarii, tot mai mulți, au început să oprească mașinile

UPDATE În Piaţa Victoriei sunt aproximativ 100 de persoane, care încearcă să împiedice instalarea târgului de sărbători organizat de municipalitate.

O parte dintre protestatarii aflaţi în Piaţa Victoriei au intrat în conflict cu angajaţii Primăriei Capitalei care amenajează târgul de sărbători, au împins gardurile de protecţie şi au încercat să intre pe partea carosabilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.

„Sunt cei de la Primărie care amenajează zona respectivă cu târgul şi am înţeles că o parte din cei care protestau acolo împotriva amenajării acestui târg au împins gardurile de protecţie, au încercat să intre pe partea carosabilă. Noi nu am făcut altceva decât să oprim deplasarea lor pe zona carosabilă. Aceştia au înţeles şi s-au retras din nou în mijlocul Pieţei. Vom rămâne acolo pe toată perioada şi ne vom asigura că lucrurile vor rămâne sub control. Facem un apel la calm, la echilibru. Le-am pus în vedere celor care participă acolo că violenţa nu este un mijloc de rezolvare a problemei”, a precizat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Georgian Enache.

El a spus că este vorba de aproximativ 20-30 de persoane care protestează, având steaguri şi portavoce.

„Vom rămâne în zonă cât va fi necesar. Nu vrem să se ajungă la acte de violenţă, la escaladarea unor conflicte şi prezenţa noastră acolo trebuie să asigure un echilibru. În acest moment ei sunt în continuare în zona centrală, folosesc portavocea, steagurile, dar situaţia este calmă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei a crescut sâmbătă la prânz, tensiunea fiind amplificată de montarea unui parapet de beton în zona in care ar urma să aibă loc Târgul de Crăciun. Jandarmii au intervenit în forță și au încercat să ridice un protestatar, dar s-au lovit de opoziția celorlalți. S-a ajuns la loviri și îmbrânceli, iar mai mulți manifestanți au ajuns pe jos. Un protestatar a fost urcat în duba jandarmeriei.

Cele câteva zeci de persoane, unele aflate în piaţă încă de dimineaţă, scandează împotriva primarului Capitalei, Gabriela Firea, şi a PSD, scrie news.ro.

“Nu vrem târg şi festival, vrem pe Dragnea-n tribunal!”, strigă cei aflaţi în piaţă.

De asemenea, au avut loc şi îmbrânceli şi dispute verbale între jandarmi şi protestatari.

Cei aflaţi în piaţă au oprit înaintarea unora dintre maşinile care transportau materialele necesare instalării târgului.

blankblank

blankblank

blank