International, Stiri

VIDEO: Reacţia incredibilă a elefantulului Raju în momentul eliberării!

Elefantul Raju a fost bătut, înfometat şi ţinut în lanţuri timp de 50 de ani, scrie The Mirror. Chinurile au luat sfârşit săptămâna trecută, atunci când organizaţia caritabilă Wildlife SOS din Londra a aflat de situaţia lui Raju şi trimis o echipă de zece oameni pentru a-l pune în libertate.

torturat-tinut-in-lanturi-si-infometat-timp-de-50-de-ani-reactia-incredibila-a-unui-elefant-in-momentul-eliberarii-video-18487064

Raju a fost furat de lângă mama lui pe când era mic. De atunci, timp de cinci decenii, animalul a fost torturat şi pus să „cerşească” pe străzile din India. Raju a trăit cu mâncarea pe care i-o dădeau din milă trecătorii şi nu de puţine ori a mâncat plastic şi hârtie pentru a-şi potoli foamea, scrie Sarah Arnold in the Sunday People.

Lanţurile cu care era legat aveau montate plăci cu ţepi ce i-au provocat răni cumplite lui Raju.

Chinul a luat însă sfârşit, săptămâna trecută, animalul fiind salvat la intervenţia unei echipe londoneze care l-a eliberat în secret, în timpul unei operaţiuni desfăşurate noaptea.

La vederea salvatorilor săi, Raju a început, pur și simplu, să plângă. Momentul a fost extrem de emoționant, iar întreaga echipă de salvare și-a continuat misiunea cu lacrimi în ochi.

Raju a fost transportat de urgență la o clinică veterinară, unde se află sub îngrijirea medicilor.

„Raju a fost ţinut în lanţuri timp de 24 de ore, în fiecare. Este un act de cruzime intolerabil. Echipa a fost uluită să vadă cum Raju a început să plângă în timp ce era salvat. A fost un moment incredibil de emoţonant. Am ştiut, în inimile noastre, că realiza faptul că este eliberat. Elefanţii sunt animale cu o inteligenţă foarte ridicată. Ne putem doar imagina ce au însemnat aceşti 50 de ani pentru el”, a mărturisit Pooja Binepal, membru Wildlife SOS UK.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=kw4EtpN3o6Y?feature=player_embedded] [youtube http://www.youtube.com/watch?v=Y9Qm3512Jkg?feature=player_embedded]

blank