Featured, Showbiz

VIDEO. Adevăratul motiv pentru care Vladimir Drăghia a avut ochii vineți la nunta lui

Ce n-a văzut Parisul au văzut cele câteva zeci de persoane care au participat sâmbătă, 21 iulie, la nunta lui Vladimir Drăghia cu Alice Cavaleru. Mireasa arăta superb, dar mirele părea adus direct din ring, după un meci de box. Bătaie, accident sau operaţie estetică? Au fost întrebările de pe buzele tuturor. Abia ieri, Drăghia a făcut lumină şi a precizat că era vânăt din cauza unei operaţii.

Sâmbătă, 21 iulie, pe malul mării, la “Shut Up Beach” din Mamaia Nord, faimosul Vladimir Drăghia (32 de ani), câştigătorul primei ediţii de la “Exatlon” (Kanal D), şi iubita lui, Alice Cavaleru (27 de ani), au venit aşa cum anunţaseră, să se căsătorească pe plajă, printr-o ceremonie intimă.

blank

Mireasa, ajutată de un prieten
 

Cei doi şi-au dorit o nuntă de poveste, fără dar, înconjuraţi de prieteni şi de familii.

blank

Vladimir, cu fetiţa lui, Zora
 

Micuţa Zora, fiica lor de un an, le-a fost şi ea alături, cei doi fiind atât de fericiţi, încât nici măcar norii negri care se vedeau la orizont nu le-au umbrit exuberanţa. Până aici, totul bine şi frumos, doar că mirele arăta mai degrabă ca după o probă grea din „Exatlon”. Vladimir Drăghia avea ochii roşii (n.r. sânge pe membrana conjunctivă) şi două vânătăi imense sub pleoape, încât primul gând a fost acela că sportivul a încasat-o măr de la cineva.

blank

În timpul ceremoniei, din cauza emoţiilor, Alice a avut nevoie de apă
 

Toată lumea bănuia că acesta, mare crai pe vremuri, şi-a primit papară de la vreun bărbat gelos. Însă nici pe departe acest lucru, căci mirele, contactat ieri de Click!, a venit cu explicaţii. “Inţeleg perfect că, atunci când eşti persoană publică, te expui oamenilor cu bune şi rele. Mi-am făcut o intervenţie chirurgicală la ambii ochi, în urmă cu 10 zile, şi chiar dacă medicul m-a asigurat că se va vindeca în 3 – 5 zile, organismul meu, probabil şi pe fondul oboselii, lucrează mai greu. Nu am dorit să declar nimic înainte, pentru că nu mi s-a părut că are vreo relevanţă pentru cineva această situaţie, dar nici nu pot încuraja speculaţiile apărute după nunta noastră. Există un singur adevăr: faptul că peste ani vom râde cu lacrimi uitându-ne pe pozele de la nuntă şi povestindu-i Zorei despre asta”, a declarat, pentru Click!, câştigătorul celor 100.000 de euro de la «Exatlon».

blank

Ceremonia a avut loc pe plajă, în Mamaia
 

Vladimir Drăghia s-a distrat până dimineaţa cu membrii familie sale, dar şi cu prietenii cu care a fost plecat 5 luni în Republica Dominicană, acolo unde s-a filmat emisiunea. Astfel că “faimoşii” Catalin Cazacu, Giani Kiriţă sau Anca Sârbu, dar şi “războinicii” Roxana Moise, Ştefan Floroaica sau Alexandru Nedelcu au venit să-şi susţină fostul coleg şi să se distreze alături de el. Vladimir Drăghia şi Alice vor pleca în luna de miere în Maroc.

 

Expert în reality-show-uri, a donat banii de la «Exatlon»

blank

 
 

Sportiv de performanţă, fost actor de telenovele şi “Burlac” la Antena 1, Vladimir Drăghia s-a specializat în ultimii ani în reality-show-uri. A mai participat şi a câştigat la Antena 1 emisiuni precum “Splash, vedete la apă!”, donând cei 3.000 de euro, dar şi “Şerifi de România” (10.000 de euro). În 2015 a participat la Pro TV, în show-ul “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, iar anul trecut a filmat pentru acelaţi post, la “Ferma Vedetelor”, emisiunea care a fost difuzată cam în acelaşi timp cu “Exatlon”, astfel încât putea fi văzut în acelaşi timp la două televiziuni diferite. La “Exatlon” a câştigat 100.000 de euro, însă a anunţat că va dona premiul taberei MagiCamp.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=U24NZKLeWV4]

blank
Invitaţii au chefuit până în zori
blank