Stiri

Videanu către ARD: trebuie să aducem săptămâna asta USL de la la 48% la 46%, ca să câştigăm alegerile şi USL să ajungă în opoziţie

Videanu către ARD: trebuie să aducem săptămâna asta USL de la la 48% la 46%, ca să câştigăm alegerile şi USL să ajungă în opoziţie

blankCoordonatorul campaniei ARD, Adriean Videanu, vrea să mobilizeze, în ultimele zile de campanie electorală, toţi colegii din ARD, pentru a aduce USL de la 48%, cât zice el că are în sondaje USL, la 46%. Dacă se face asta, alianţa poate ajunge la guvernare, după votul din 9 decembrie. Iată ce a declarat acum câteva minute Videanu: „(…) USL a dat gaură în corabie şi corabia a început să ia apă. Asta este, din păcate situaţia astăzi, dar românii au început să îşi dea seama. Prin propriile lor minciuni şi promisiuni pe care nu le-au dus la bun sfârşit au reuşit singuri să se aducă de la 68% încredere în intenția de vot a românilor, la 48%, cât au în momentul de față. (…) Vă întreb, dragi colegi, putem noi în această săptămână să îi aducem de la 48% la 46% şi să câştigăm alegerile? Acesta este obiectivul pe care îl avem în această săptămână (…) Lupta este la două procente, iar trendul lor este unul descrescător. (…)Vreau să vă anunţ pe fiecare dintre dumneavoastră că avem sistemul de numărare paralelă în perfectă stare. El funcţionează. Am nevoie de sprijinul dumneavoastră ca pe 10 decembrie dimineaţa, anticipez eu pe la ora patru, cinci, să vă dăm rezultatul final al alegerilor şi să ducem USL-ul acolo unde îi este locul, în opoziţie.(…) Nu rămâne decât ca în această săptămână fiecare dintre noi să îşi aducă acel aport, discutăm de două procente. Sunt două procente care pot să facă diferenţa între construcţia unui viitor european pentru români şi pentru România sau o construcţie plină de minciună, plină de lipsă de speranţă a USL-ului”. Cum ar veni, hai la luptă. Cu tot ce înseamnă ea. Oare în ce constă aportul cerut de Videanu membrilor ARD? Oare la ce îi îndeamnă? Oare ce urmează să aflăm până vineri seară, când se încheie campania? Suntem numai ochi şi urechi.    

blank