Actualitate, Sport, Stiri

Victorie remarcabilă a lui Adrian Mititelu în Justiţie!

Ce decizie a luat instanţa în favoarea Universităţii Craiova?

Mititelu

Universitatea Craiova, gruparea patronată de Adrian Mititelu, a câştigat procesul cu municipalitatea, astfel că echipa va trebui reprimită pe Stadionul „Ion Oblemenco” începând de la următorul meci de acasă.

Decizia mai poate fi atacată cu recurs, însă pînă la soluţionarea lui alb-albaştrii vor evolua contra liderului Gloria Bistriţa pe „Ion Oblemenco”, anunţă Radio GSP.

„Esteee! S-a făcut în sfârşit dreptate! Am plecat să iau certificatul de repunere în drepturi, iar apoi mă duc la stadion!”, a declarat Adrian Mititelu.

În vară, înainte de startul Ligii a II-a, primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a dat ordin ca echipa lui Mititelu să fie evacuată de pe „Ion Oblemenco”. Universitatea a jucat până acum la Severin şi la Roşiorii de Vede.

 

 

blank