Actualitate

Victor Ponta îl desfinţează pe Dacian Cioloş: „Va fi ca Emil Boc”

Fostul premier, Victor Ponta îl desfinţează pe cel care i-a luat locul la Palatul Victoria.

„Actualul guvern are miniştri şi interese care nu au legătură cu România. Nu se bucură alţii dacă România nu mai ia bani şi nu le mai strică bugetul? Noi importăm energie în acest an. Guvernul nostru vinde ţara, iar voi sunteţi proşti. Aşa spun străinii. Ce vină au ei? Cât au ordin, tehnocraţii rămân, când nu, pleacă la Bruxelles.”, a tunat Ponta.

Victor Ponta a devoalat şi planul secret al lui Cioloş şi Iohannis. „Este singurul guvern din Europa ce nu a fost niciodată ales de nimeni. Nu au candidat niciodată pentru nimic, nu vor candida, dar vor să rămână în guvern. Noi votăm şi vin tehnocraţii să guverneze. Asta e situaţia din România. Aşa ceva se poate întâmpla şi în toamnă. Lucruri rele se pot întâmpla în continuare. Domnul Cioloş practic a anunţat că vrea să rămână premier. Va vrea să fie din nou fără să candideze la nimic. E ca la loterie. Domnul Cioloş poate să câştige la loterie fără să tragă niciun loz. Categoric! Cu binecuvântarea lui Klaus Iohannis. 1,5 miliarde de euro gaură în buget. La anul va fi ca în 2010 şi domnul Cioloş va fi ca domnul Boc.”, a spus Ponta.

blank