Victor Ponta a oferit noi detalii incendiare privind relația apropiată pe care Liviu Dragnea, liderul PSD, o avea cu fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.  Într-un interviu acordat PRESSALLERT.ro, Ponta a explicat de ce vreme de ani buni Liviu Dragnea nu a fost tras la răspundere privind mai multe nereguli pe care le-ar fi făcut.

” Relația lor era ttât de specială încât m-am simţit nevoit, văzând minciunile amândurora, că amândoi au minţit – şi Dragnea şi Kovesi – că nu se ştiu, că nu se cunosc, m-am simţit nevoit să povestesc acel episod grotesc, dar adevărat, în care Dragnea tăia porcul şi îi oferea şorici, ca la Teleorman, Codruţei Kovesi. Nu pot să spun că au fost prieteni pentru că amândoi sunt nişte oameni care nu cred că au prieteni, nici Kovesi, nici Dragnea. Dar Dragnea o cultiva pe Kovesi şi asta este explicaţia pentru foarte mulţi oameni care se întreabă, de 10 ani, de 15 ani se ştie de Teldrum, de 10 ani, de 15 ani s-a aflat de afacerile cu Farmavet, de câtiva ani se ştie de Lacul Belina care a fost luat de la stat şi este al lui Dragnea şi totuşi niciodată Dragnea nu a păţit nimic, decât chestiuni din astea micuţe că s-au angajat 3 femei la nu ştiu ce autoritate. Asta este explicaţia, Dragnea şi-a cultivat oameni şi în DNA şi în SRI, care l-au protejat în această perioadă. Deci nici vorbă de luptă, el practic a încercat să creeze cumva o protecţie în cadrul statului, a folosit-o şi o foloseşte şi azi pentru a ţine puterea în PSD, în Guvern şi în Parlament”, a declarat Ponta.

Citeste si...  PSD vrea comisie de anchetă pentru alegerile din 26 mai