Politic, Stiri

Victor Ponta nu i-ar da CASĂ lui Băsescu: Şi-a acordat una singur când era primar. Trebuie schimbată legea

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că ar trebuie schimbată legea referitoare la drepturile pe care le primesc foştii şefi de stat astfel încât cei care au deja o locuinţă în proprietate să nu mai primească o alta de la stat, pe durata vieţii lor. Ponta a arătat că Traian Băsescu şi-a acordat singur o locuinţă când era primar şi nu ar mai avea nevoie.

ponta_l_a_reclamat_pe_basescu_la_ccr_93118000

„Sincer, cred că trebuie să modificăm legea astfel încât foştii preşedinţi care au deja o locuinţă să nu mai primească încă una de la stat. Sigur, dacă nu au, nu or să stea la hotel”, a declarat Victor Ponta, precizând că Secretariatul General al Guvernului încă nu a dat un răspuns solicitării făcute de preşedintele Traian Băsescu de a i se repartiza o locuinţă de protocol după încheierea mandatului.

Ponta a admis că o asemenea schimbare l-ar viza în primul rând pe Traian Băsescu. „Ştiu că domnul Băsescu şi-a acordat singur o locuinţă pe vremea când era primar şi poate că nu ar trebui să plătim din bani public încă una. Eu sunt prim-ministru de doi ani şi jumătate şi stau acasă la mine”, a spus Ponta.

Întrebat dacă, în eventualitatea în care va ajunge preşedinte, se va muta la Vila Lac 3, premierul a răspuns: „Stau foarte bine acasă la mine. La Vila Lac 3 trebuie făcute foarte multe slujbe”, a apreciat pesedistul.

Victor Ponta a anunţat, duminică, la România TV, că preşedintele Traian Băsescu a trimis o cerere Guvernului prin care solicită o locuinţă de protocol după terminarea mandatului, în baza legii prin care foştii şefi de stat au dreptul la o reşedinţă.

Preşedintele Traian Băsescu are dreptul, după încheierea madatului, la o vilă de protocol, conform legii. Premierul Victor Ponta a precizat că solicitarea şefului statuklui este „în lucru”.

„Traian Băsescu a trimis o cerere de casă în urmă cu două săptămâni. Cererea este în lucru. Probabil pentru că nu am răspuns rapid la solicitare, a sărit cu ofiţerul acoperit. Nu o acord eu, Victor Ponta, ci Guvernul, în baza legii în care foştii şefi de stat are dreptul la o reşedinţă. O reşedinţă normală. Domnul Iliescu şi domnul Constantinescu, din câte ştiu eu, stau în condiţii decente. Nu o garsonieră la etajul 10, dar nici palate. Cu mine nu a discutat cu acest subiect, bănuiesc că a discutat cu cei de la RAPPS. Dacă vine o cerere semnată Traian Băsescu, sigur că aflu, aş fi nostim să spun că nu ştiu. Nu ştiu când va decide Guvernul, când se mută domnul Băsescu, poate se mută mai devreme”, a spus Victor Ponta, la România TV.

Mai mult, Victor Ponta a adăugat că în ceea ce îl priveşte, dacă va ocupa postul de preşedinte şi va fi nevoit să se mute, probabil va folosi o altă casă decât cea actuală, dar nu în vila în care locuieşte în prezent Băsescu.

blank