Politic, Stiri

Victor Ponta la Bistrița: România este a tuturor românilor, indiferent de religie

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat duminică, cu ocazia unei vizite efectuate în municipiul Bistriţa, care a inclus participarea la slujba de sfinţire a bisericii greco-catolice “Buna Vestire” din localitate, că România este a tuturor românilor, indiferent de religie.

victor ponta

    “Am participat la sfinţirea bisericii greco-catolice din Bistriţa, la invitaţia autorităţilor ecleziastice, şi am făcut acest lucru în primul rând pentru a da un mesaj foarte clar: România este a tuturor românilor, a celor majoritari ortodocşi, aşa cum sunt şi eu, a celor romano-catolici, greco-catolici, a protestanţilor şi a neoprotestanţilor, a tuturor celor care cred în ceva, cred într-un Dumnezeu şi în faţa lui Dumnezeu suntem toţi egali. Toţi cei care cred în Dumnezeu, care servesc ţara şi respectă Constituţia şi legile ţării sunt buni români şi vreau să fie foarte clar că nu va exista niciodată o diferenţiere sau o discriminare”, a spus premierul.

Victor Ponta a adresat tuturor cultelor din România un mesaj “de pace şi convieţuire” şi a dat ca exemplu zona Ardealului, unde trăiesc de secole oameni de diferite religii.

În plus, premierul a dat asigurări că Guvernul va sprijini în continuare proiectele cultelor religioase, indiferent care sunt acestea.

Prim-ministrul Victor Ponta s-a aflat duminică în mijlocul comunităţii greco-catolice din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu ocazia sfinţirii bisericii ce poartă hramul “Buna Vestire” din municipiul Bistriţa. Ceremonia religioasă a fost condusă de episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, şi de episcopul Eparhiei de Lugoj, Alexandru Mesian.

La eveniment au mai luat parte prefectul de Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Doina Pană, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, precum şi deputaţii şi senatorii de Bistriţa-Năsăud şi reprezentanţi ai unor culte religioase.

victor-ponta-la-bistrita-1-1024x599

La finalul slujbei, Victor Ponta a primit din partea protopopului greco-catolic de Bistriţa o pălărie tradiţională cu pană de păun şi o icoană, în timp ce episcopul de Cluj-Gherla i-a oferit premierului o diplomă de onoare, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul acordat comunităţilor greco-catolice.

blank