Politic, Stiri

Victor Ponta, după audierea la ICCJ

Victor Ponta a fost audiat, miercuri, ca martor, la ICCJ, în Dosarului referendumului. La finalul audierii, Ponta a declarat că a spus, în faţa instanţei, că decizia de suspendare a lui Traian Băsescu a fost una politică, luată de conducerea USL, iar Liviu Dragnea „nu a făcut nimic singur”. Liderul PSD a arătat că Dragnea a avut „ghinionul să nu fie membru al Parlamentului”. „Şi d-aia pe el l-au găsit”, a spus Ponta.

victor_ponta_23190500

După circa o oră la sediul ICCJ, Victor Ponta a spus, la ieşire, că totul a fost „foarte bine, normal”.

„Daca as fi avut ocazia sa spun in fata procurorului ceea ce am spus astăzi in fata instantei, probabil, nu mai exista astăzi un dosar. Am spus adevarul si numai adevarul despre faptul că deciziile politice privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu sunt decizii politice.

Daca am făcut bine, oamenii ne votează, dacă am făcut rău, ii votează pe altii. Nu a existat niciodată, in niciun fel şi nicio formă niciunfel fel de incalcare a legii. Într-o tara democratică  nu esti sanctionat penal pentru faptul că iei decizii politice.

Cred că toti cei care au vot la referendum au avut dreptul să voteze şi nu trebuie să fie pedepsiţi pentru acest lucru”, a declarat Victor Ponta.

Liderul PSD a arătat că decizia de suspendare a preşedintelui Băsescu, pe care şi astăzi o consideră corectă, a fost o decizie politica şi „nu este interzis de Codul Penal să iei decizii politice ca să participi la alegeri”, insistând asupra faptului că între decizii politice şi răspunderi penale este diferenţa între democraţie şi dictatură

„Doar pe vremea comuniştilor sau nazistilor era aşa. Toate deciziile politice privind suspendarea lui Traian Băsescu au fost luate de către conducerea USL. Dl Dragnea a avut ghinionul să nu fie membru al Parlamentului. Şi d-aia pe el l-au găsit. Pentru deciziile politice, toti suntem responsabili. Va reamintesc că pentru dl Dobre s-a cerut urmarirea penală şi Parlamentul, in mod corect, a respins solicitarea. Nu a făcut nimic singur şi nimic ilegal.

Toti am făcut, decizia politică de suspendare si azi consider că a fost o decizie corectă, imi pare rău că nu s-a terminat cudemiterea preşedintelui”, a spus Ponta.

Preşedintele PSD Victor Ponta a fost audiat, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de martor în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru fraudarea referendumului din iulie 2012.

blank