Actualitate, Stiri

Victor Ponta a jucat în „Confruntarea greilor”

Victor Ponta a jucat în „Confruntarea greilor”

blankLume multă şi bună s-a adunat ieri la Sala Polivalentă a Clubului Rapid, din Calea Giuleşti. Aici, Mircea Badea şi Victor Ciutacu, jurnalişti la Antena 3, au organizat un meci demonstrativ de baschet, numele confruntării fiind cât se poate de semnificativ şi sugestiv– „Confruntarea greilor”. Banii rezultaţi din vânzarea biletelor, dar şi cei care s-au mai strâns în sală, de la oameni, din donaţii, vor fi folosiţi pentru susţinerea proiectelor de responsabilitate civică ale liceenilor din Bucureşti. Spuneam de lume multă şi bună, prezentă la sală. Au fost de faţă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, sportivii Gabi Szabo şi Marian Drăgulescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, vedetele Antenei 3. Başca – l-am lăsat la urmă, pe sistemul cei din urmă vor fi cei dintâi – premierul Victor Ponta, care a şi participat activ în teren, adică a jucat şi el, alături de Badea, Ciutacu, elevii de liceu, cei câţiva baschetbalişti care au sărit să dea o mână de ajutor, şi alături de Octavian Belu, care este operat la spate, de puţină vreme, dar n-a putut să stea deoparte, fără să se implice în joc. Premierul s-a arătat încântat de ideea celor doi ziarişti, ca şi de faptul că a participat destulă lume la eveniment. „Atmosfera de aici îmi arată că ce fac cei tineri este întotdeauna mai bun decât ce fac ceilalţi”, a spus el. Fetiţa de 5 ani a lui Ponta, Irina, a răspuns, la întrebarea cum i s-a părut tatăl ei în teren: „prea bun!”, stârnind oarece zâmbete celor din jur. Tăticul ei a fost de părere că, despre prestaţia sa, publicul trebuie să aibă o părere, nu el. N.M.

blank