Ce gest incredibil a făcut sportivul pentru tinerii de acasă!

 hanescu

Tenismenul român a povestit ce face cu banii pe care îi câștigă cu racheta în mână.

„Pasiunea mea a fost şi va rămâne tenisul şi de aceea investesc banii pe care îi câştig în această direcţie. Sunt de 10 ani succesiv în topul ATP şi călătoresc în toată lumea, la turnee. Dar, vă spun sincer, gândul meu este în România. M-am gândit încă de acum nouă ani cum să-i sprijin pe juniorii aflaţi la început de drum. Am început să sponsorizez turnee naţionale şi internaţionale de juniori, trofeul care-mi poartă numele numărând, anul acesta, opt ediţii. Ce am câştigat la Cupa Davis am investit, începând cu anul trecut, în „Orice campion are un început”, o campanie naţională prin care vom ajuta mii de elevi să urmeze calea sportului şi să atingă performanţe remarcabile. Mai mult, pregătesc crearea unei academii de tenis ce îmi va purta numele şi, în următoarea perioadă, proiectul va fi lansat”, a declarat Victor Hănescu, pentru ziarulring.ro.

 

Citeste si...  Laurenţiu Reghecampf, bucătar la poalele unei pârtii austriece