Featured, Ultima Ora

Viceprimarul Capitalei, audiat la Parchetul General în dosarul violenţelor de la protestele din 10 august

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, despre care ministrul de Interne Carmen Dan spunea că s-a aflat în centrul de comandă din Piaţa Victoriei la manifestaţia din 10 august, este audiat la Parchetul

General.

blank

În ultimele două zile, la Parchet au fost audiaţi în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei şi prefectul Capitalei, Speranţa

Cliseru, şi şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, colonelul Cătălin

Paraschiv.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu este audiat în calitate de martor.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, declara că în 10 august, la ora 16.00, în punctul de comandă din Piaţa Victoriei s-au prezentat

prefectul Capitalei şi viceprimarul Aurelian Bădulescu,

Viceprimarul Capitalei a confirmat că s-a aflat în Piaţa Victoriei în timpul protestului, spunând însă că nu a fost în comandament şi nici nu a dat ordine pentru că nu are nicio atribuţie în acest sens, potrivit legii. ”Am fost în piaţă. Toată lumea a fost. Cum a mers Orban, am fost şi eu. Am stat şi m-am uitat la lume, ce să fac. Nu am fost în comandament, nu am dat ordine. Noi nu avem atribuţii. Legea 550/2004 spune clar cine dă ordine şi în ce condiţii. Eu am fost în

piaţă să văd dacă oamenii de la RATB au nevoie de ceva, că s-au luat măsuri de devierea circulaţiei. Când se iau măsurile astea eu trebuie să semnez pe nişte documente, mă ocup de RATB. Eu am avut treabă doar cu RATB-ul”, a declarat Aurelian Bădulescu

blank