Actualitate, Featured

Vicepreședintele ANRP, eliberat din funcție în urma faptului că este urmărită penal de DNA

Claudița Selavărdeanu a fost eliberată din funcția de vicepreședinte al ANRP după ce procurorii DNA au pus-o sub urmărire penală într-un dosar de corupție. Premierul Ludovic Orban a eliberat-o din funcție, iar decizia a fost publicată marți în Monitorul Oficial.

„Claudița Selavărdeanu se eliberează din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, se arată în decizia premierului Ludovic Orban, publicată marți în Monitorul Oficial.

Claudița Selavărdeanu este urmărită penal de DNA într-un dosar în care este cercetată pentru că ar fi oferit, unei firme specializate în retrocedări, datele a 36 de persoane îndreptățite să primească despăgubiri.

Procurorii DNA au început urmărirea penală față de două persoane, în legătură cu accesul la informații nedestinate publicității menite să permită obținerea de foloase necuvenite în dosare de despăgubire de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), fapte presupus a fi săvârșite în perioada iunie-decembrie 2019.

Cele două persoane sunt Claudița Selavărdeanu, vicepreședinte ANRP (36 acte materiale) și o persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare (tot 36 acte materiale).

„În perioada iunie-decembrie 2019, suspecta Selavărdeanu Claudița ar fi pus la dispoziția celuilalt suspect, administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare, datele de identitate referitoare la 36 de persoane îndreptățite la despăgubiri, precum și informații privind valorile despăgubirilor din 26 dosare ale A.N.R.P., informații despre care ar fi luat la cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de vicepreședinte A.N.R.P. și membru al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.)”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.

Dosarele respective ar fi fost aprobate în ședințele C.N.C.I. din perioada iunie-decembrie 2019. Informațiile ar fi fost folosite de administratorul societății comerciale de consultanță din Pitești, pentru a trimite, persoanelor îndreptățite, diferite oferte de cesionare a drepturilor de despăgubire la prețuri mult mai mici decât valorile despăgubirilor aprobate.

Firma de consultanță a profitat, astfel, de faptul că persoanele îndreptățite încă nu cunoșteau că dosarele lor fuseseră aprobate de către C.N.C.I.

Claudița Selavărdeanu are, potrivit declaraţiei de avere din 2019, un apartament în Bucureşti, iar un al doilea, de peste 200 de metri pătraţi, l-a donat celor 2 copii. Mai are un autoturism Ssangyong şi datorii de 140.000 de lei. De la ANRP câştiga în jur de 14.000 de lei pe lună.

 

blank